Strategia nehalelii de la pompă: petrolul s-a ieftinit trei săptămâni. Unde-or fi stocurile cumpărate ieftin?

Motorina standard costă astăzi, 3 august, în medie, 10,65 lei litrul. În ultima lună s-a scumpit cu 1,17 lei, deși piața le-a oferit rafinăriilor și distribuitorilor o fereastră zdravănă pentru aprovizionare ieftină. Ieftinirile se rătăcesc mereu pe drum; scumpirile ajung la pompă înaintea șoferului.

Trei săptămâni cu petrol ieftin

Brentul a coborât sub 80 de dolari pe 18 iunie, iar între 22 iunie și 12 iulie a rămas continuu sub acest prag: 21 de zile calendaristice și 15 ședințe de tranzacționare.

Media intervalului a fost de aproximativ 72,2 dolari/baril, cu minime de 68–70 de dolari. Nu vorbim despre o cădere de câteva ore, ci despre trei săptămâni în care se putea cumpăra zdravăn.

Ormuz nu revenise la normal

Strâmtoarea Ormuz fusese redeschisă, dar traficul rămânea redus.

Între 18 iunie și 5 iulie au trecut 513 nave, aproximativ 28 pe zi, față de aproape 100 înaintea războiului.

Minele marine, asigurările scumpe și riscul militar explică de ce petrolul n-a coborât și mai mult.

Nu explică dispariția ieftinirii până la pompele românești.

Acciza explică numai 36 de bani

La 1 iulie a expirat reducerea temporară a accizei la motorină. Revenirea taxei, cu TVA inclus, a adăugat aproximativ 36 de bani pe litru.

Numai că motorina s-a scumpit cu 1,17 lei. Rămân peste 80 de bani de justificat prin cotația motorinei angro, curs, costuri și, inevitabil, marjele industriei.

Stocul ieftin se vinde la prețul scump

Explicația favorită este „costul de înlocuire”: carburantul nu se vinde după cât a costat petrolul din care a fost produs, ci după prețul următorului transport.

Traducerea este simplă: când petrolul se ieftinește, trebuie epuizate stocurile scumpe. Când se scumpește, stocurile ieftine devin instantaneu irelevante.

Guvernul păzește prețul de care profită

Guvernul a redus temporar acciza, a plafonat unele marje și a vorbit despre limitarea exporturilor, dar a evitat transparența costurilor și profiturilor.

România extrage petrol și produce carburanți, însă aceștia sunt vânduți la cotațiile internaționale, nu după costul intern.

Distribuitorul își conservă marja, iar statul încasează acciza fixă și un TVA care crește odată cu prețul.

Întrebarea rămâne:

cât petrol au cumpărat rafinăriile ieftin, cât au vândut în România și cât au exportat?

Până vom primi cifrele, ”regula” pompei este limpede:

riscul merge la șofer, oportunitatea rămâne la distribuitor, iar statul încasează taxa de intrare la spectacol.

În fond, avem din nou aceeași cauză eternă: nehaleala inadmisibilă a profitului.

Nu ne convinge nimeni și nimic că aceasta nu ar trebuie să fie o chestiune de strategie națională.

Când ne apropiem prea mult de acest subiect, brusc ni se amintește că ar putea interveni o penurie… Și-atunci să te ții scumpiri, nu?