Operațiunea de pe Dunăre întârzie. Scufundarea barjelor amânată pentru joi. Reactorul 2 depinde de succesul intervenției

Publicat: 05 aug. 2026, 18:14, de Rona David, în ACTUALITATE , ? cititori
Operațiunea de pe Dunăre întârzie. Scufundarea barjelor amânată pentru joi. Reactorul 2 depinde de succesul intervenției

Intervenția prin care patru barje încărcate cu piatră urmau să fie scufundate în Dunăre pentru a crește debitul apei către Centrala Nucleară de la Cernavodă a fost amânată pentru joi. Anunțul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, după ce lucrările programate pentru miercuri nu au mai putut fi începute.

Deși autoritățile estimaseră inițial că operațiunea va începe în cursul dimineții, iar ulterior au mutat termenul pentru ora 14:00, până spre seară intervenția nu debutase.

Încărcarea ultimei barje nu este finalizată

Una dintre cauzele întârzierii este faptul că cea de-a patra barjă nu a fost încă încărcată complet. Potrivit Administrației Naționale „Apele Române”, cantitatea de rocă rezultată în urma detonării stâncii Petroaia nu a fost suficientă, iar echipele din teren au fost nevoite să spargă suplimentar piatra cu excavatoarele pentru a putea finaliza încărcarea.

În paralel, specialiștii au analizat în detaliu condițiile în care va avea loc scufundarea barjelor, având în vedere că în zona respectivă curenții Dunării sunt foarte puternici, iar siguranța echipelor implicate este prioritară.

Primele lucrări au avut deja efect asupra debitului Dunării

Autoritățile spun că detonarea stâncii Petroaia a produs primele rezultate. După intervenție, scăderea nivelului apei a fost oprită, iar ulterior debitul a crescut ușor. În total, lucrările efectuate până acum au ridicat nivelul apei în zona Cernavodă cu aproximativ patru centimetri.

Scufundarea celor patru barje reprezintă următoarea etapă a proiectului, iar specialiștii estimează că aceasta ar putea devia un volum mai mare de apă spre brațul Dunărea Veche, care alimentează centrala nucleară.

Reactorul 2 depinde de succesul intervenției

Conducerea Centralei Nucleare de la Cernavodă avertizează că timpul este limitat. Măsurile luate până acum au asigurat doar încă două-trei zile de funcționare pentru reactorul 2.

Dacă operațiunea de scufundare a barjelor va avea rezultatul așteptat și va crește debitul apei, reactorul ar putea continua să funcționeze încă până la șapte zile. În lipsa unui aport suficient de apă din Dunăre, unitatea va trebui oprită.