Manichiură în 30 de minute, apoi direct în Parlament. Cum se apără Ionuț Stroe după ce a fost fotografiat la salon
Fotografiat miercuri dimineață într-un salon de cosmetică, la puțin timp înainte de începerea programului din Parlament, deputatul PNL Ionuț Stroe neagă că ar fi absentat de la muncă pentru o manichiură. Fostul purtător de cuvânt al liberalilor susține că a ajuns în salon la ora 9:00 și că, după doar 30 de minute, se afla deja la Parlament.
Ionuț Stroe explică vizita la salon
Imaginile cu parlamentarul au circulat miercuri, iar Ionuț Stroe a reacționat public la Antena 3 CNN.
Potrivit deputatului, programarea a fost stabilită dimineața devreme, tocmai pentru a nu interfera cu activitatea din Legislativ. El a susținut că nu a întârziat niciodată la Parlament.
Întrebat dacă a fost mulțumit de serviciile primite, fostul purtător de cuvânt al PNL a vorbit despre încrederea pe care o acordă persoanelor la care apelează.
„Bine, mulțumesc, ca de fiecare dată. Sunt consecvent când e vorba de servicii. Mă duc doar la oamenii în care am încredere”, a declarat Ionuț Stroe.
Cum ar fi fost posibil în 30 de minute
Moderatoarea a insistat asupra intervalului petrecut în salon, iar liberalul a oferit un răspuns cu ore exacte.
„M-am dus la ora 9:00 dimineața, la ora 9:30 am fost în Parlament”, a explicat Stroe.
La întrebarea dacă o manichiură poate fi realizată într-o jumătate de oră, deputatul a precizat că, în cazul unui bărbat, procedura este diferită.
„Da. Este o foarte mare diferență între manichiura unei femei și manichiura la bărbați”, a spus Ionuț Stroe.
Stroe cere verificarea camerelor din Parlament
Pentru a-și susține afirmațiile, liberalul a făcut trimitere la sistemul electronic de vot al Parlamentului, care ar putea confirma prezența sa. El a invitat și pe cei care îl contestă să ceară informațiile direct de la instituție.
Deputatul a adus în discuție și libertatea personală, susținând că fiecare persoană poate decide unde își rezolvă igiena personală, cu atât mai mult cu cât el susține că a fost prezent la Parlament.
Referitor la suspiciunea de absență de la serviciu, Stroe a respins premisa întrebării și a solicitat verificarea înregistrărilor video.
„Plecați de la o idee falsă. Am fost la Parlament, puteți vedea ora la care am ajuns. Vă rog să verificați camerele”, a afirmat deputatul PNL.