În „Urzica”, ca pe vremuri! O soluție din anii comunismului, adusă în prezent în lumea primarilor de comune
Utilizarea unor metode din vechea epocă comunistă ar putea da roade și-n prezent. Și anume, cel vinovat „să fie urzicat!”.
Așa sună propunerea, jumătate în glumă, jumătate în serios, făcută de către președintele Asociației Comunelor din România în vederea rezolvării înscrierilor tuturor primăriilor în platforma ghiseul.ro până la data de 25 august.
Emil Drăghici recunoaște că majoritatea primarilor care nu și-au înscris încă instituțiile pe care le conduc provin din mediul rural.
Totul pleacă și de la mentalitate, dar și de la indolența factorilor de decizie
El spune că asta se întâmplă din două motive. Cel dintâi e legat de mentalul diferit al românilor ce locuiesc la țară, față de cei din orașe, dar și din pricina „indolenței primarilor”.
Pe de altă parte, soluția sa pare ușor desprinsă din manualele de istorie.
„Eu sunt ferm convins că soluția e mult mai simplă decât pare. Primarii care nu și-au înscris încă instituțiile pe platforma respectivă trebuie urzicați. Ca pe vremea comuniștilor. Cei care am prins acele vremuri știm că efectul era unul benefic. Decât să te urzice altul, în sensul că ai putea apărea la gazeta de perete, la < Urzica >, fiindcă nu ai făcut ce trebuie să faci, mai bine pui mintea la treabă și faci ce ți se cere”, a declarat Emil Drăghici în exclusivitate pentru PUTEREA.
El le cere chiar autorităților de la București să afișeze pe ghiseul.ro în cel mai scurt timp o listă „a rușinii”, ca cei vizați să ia măsuri.
„Nu-mi pot explica astfel absența unui număr mare de primari care nu au făcut ceea ce e prevăzut prin litera Ordonanței de Urgență nr. 7 din 2026 altfel decât prin indolență. E mai mult decât o scăpare, după mine. E indiferență! Sigur, știm că nu vom mai primi subvenții, dar mulți ne bazăm pe faptul că merge și așa, fiindcă în stilul ăsta am funcționat ani buni. E greu să-ți schimbi mentalitatea”, mai spune același Emil Drăghici.
O arată cu degetul și pe vicepremierul interimar Oana Gheorghiu!
Liderul Asociației Comunelor din România a găsit însă de cuviință s-o apostrofeze în această chestiune și pe Oana Gheorghiu, vicepremier interimar.
Aceasta a avertizat recent asupra situației din „teren”.
„Apelul domniei sale vine din postura de om politic aflat pe cracă. Toată lumea știe că acest guvern mai are câteva zile și apoi va pleca. Ș-atunci, cine s-o mai bage în seamă, fiindcă autoritatea în România are destule de suferit? Ar fi trebuit mai degrabă să caute o altă soluție, fiindcă în haosul creat în ultimele luni fiecare a făcut cum l-a tăiat capul mai bine!”, e de părere același Emil Drăghici.
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a atras atenția zilele trecute asupra faptului că că doar un sfert din primăriile din România își îndepliniseră obligația legală de a se înrola în platforma ghișeul.ro, până la data de 25 august.
Deși legea e clară în privința efectelor nerespectării termenului, și anume sistarea alimentării bugetelor locale, atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât și cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, destinate echilibrării bugetelor locale, e greu de crezut că Executivul, indiferent de culoarea sa politică, va pune în practică asemenea amenințări.
În condițiile în care mai sunt două săptămâni până la termenul de grație, e de așteptat ca o parte dintre cele 919 primării lipsă, dintr-un total de 3.187, să intre și ele în rând cu lumea.