Senatul decide săptămâna viitoare dacă înființează o comisie de anchetă privind întâlnirea Bolojan-Tănăsescu

Publicat: 18 aug. 2026, 19:55, de Rona David, în POLITICĂ , ? cititori
Senatul decide săptămâna viitoare dacă înființează o comisie de anchetă privind întâlnirea Bolojan-Tănăsescu

Plenul Senatului va decide săptămâna viitoare dacă va fi înființată o comisie de anchetă care să verifice circumstanțele întâlnirii dintre premierul interimar Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu. Decizia a fost luată marți de Biroul Permanent al Senatului, după ce solicitarea grupului parlamentar PACE–Întâi România a primit undă verde pentru a fi supusă votului în plen.

Ce va verifica ancheta parlamentară

Solicitarea a fost analizată de Comisia pentru constituționalitate, care a decis, cu majoritate de voturi, să o transmită Biroului permanent.

Ancheta ar urma să vizeze împrejurările întâlnirii dintre Bolojan și Tănăsescu, natura și scopul discuției, motivul pentru care aceasta a avut loc în biroul președintelui Senatului, precum și temele abordate.

Senatorul Ninel Peia, chestor al Senatului, a fost cel care a sesizat Comisia pentru constituționalitate cu privire la întâlnirea dintre cei doi oficiali.

Votul final ar urma să aibă loc în plenul Senatului, programat pentru luni sau marți.

Întâlnirea a generat reacții în sistemul judiciar

Discuția dintre premierul Ilie Bolojan și președinta CCR a provocat reacții din partea mai multor instituții din sistemul judiciar.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii, precum și președinții curților de apel, tribunalelor și judecătoriilor au cerut clarificarea „imediată și completă” a circumstanțelor întâlnirii.

Reacțiile au venit în contextul în care CCR avea pe rol, printre altele, un conflict juridic de natură constituțională declanșat chiar de Ilie Bolojan, iar Simina Tănăsescu participa la soluționarea cauzei în calitate de judecător.

Bolojan: „Se încearcă să se facă din țânțar armăsar”

Premierul Ilie Bolojan a minimalizat controversele apărute în jurul întrevederii și a susținut că situația este prezentată într-o manieră exagerată.

„De multe ori, se încearcă să se facă din țânțar armăsar. Suntem într-un caz de genul acesta în care se încearcă această schemă”, a declarat Bolojan.

La rândul său, președinta CCR a explicat că discuția a pornit de la problema spațiilor suplimentare necesare Curții Constituționale, pe fondul creșterii numărului de angajați.

Tănăsescu a precizat că ea a solicitat o întâlnire scurtă cu premierul după ce a aflat că acesta urma să fie la Palatul Parlamentului, însă propunerea ca întâlnirea să aibă loc în biroul lui Mircea Abrudean i-a aparținut lui Bolojan.