România ”mandatelor viciate”. Dacă aplicăm tuturor noua doctrină CCR, rămânem fără stat până la prânz

Curtea Constituțională a inventat, în cazul Dominic Fritz, o specie juridică nouă: „mandatul viciat”. Nu ar fi sancționat omul prin pierderea funcției, ni se explică, ci ar fi salvată funcția de omul care a contaminat-o. Ideea este atât de generoasă, încât ar fi păcat să rămână blocată la Timișoara. Să o aplicăm întregii Românii. Cu egalitate, curaj și un ciocănel mare, colorat, din raionul de jucării constituționale.

Dacă un mandat poate fi declarat „viciat” printr-o faptă anterioară, iar titularul poate fi eliminat fără ca eliminarea să fie considerată sancțiune aplicată titularului, se deschide un univers fabulos de posibilități.

Avem suficient material cât să eliberăm aproape toate funcțiile publice de ocupanții lor.

Nu pedepsim oamenii, desigur. Noi suntem stat de drept.

Purificăm scaunele.

Fritz este doar numele mare de pe ambalaj

Mai întâi trebuie spus că Dominic Fritz nu este singur în această situație.

Agenția Națională de Integritate monitorizează 122 de persoane în cazul cărora există rapoarte definitive privind incompatibilități sau conflicte de interese și pentru care nu s-a încheiat perioada de interdicție de trei ani.

Dintre acestea, 47 continuă să ocupe funcții pentru care depun declarații de avere și interese.

Mai precis, 22 dintre persoanele declarate în conflict de interese în timpul exercitării unei funcții elective ocupă în continuare asemenea funcții.

Așadar, dacă noua lege intră în vigoare în forma validată de CCR, ciocănelul colorat nu se va opri la capul lui Fritz. Mai are programări serioase…

… Sau așa sperăm noi, cu naivitatea noastră incurabilă

Datele ANI ridică o întrebare foarte interesantă: de ce discuția publică a fost construită aproape exclusiv în jurul primarului Timișoarei?

Fiindcă Fritz este liderul USR, primarul unui municipiu important și adversarul politic perfect pentru o demonstrație de forță.

Ceilalți sunt, deocamdată, figurinele ascunse în aceeași cutie.

Mandatele viciate prin traseism

Dacă tot am descoperit că mandatele pot contracta boli morale, primul spital de campanie ar trebui instalat la Parlament.

Deputatul sau senatorul este ales pe lista unui partid.

Cetățeanul votează nu doar chipul candidatului, de multe ori complet necunoscut, ci sigla, programul, alianțele și promisiunile formațiunii respective.

După alegeri, parlamentarul își ia mandatul și traversează liniștit culoarul către partidul advers.

Deseori descoperă peste noapte că valorile sale profunde coincid exact cu partidul care îi poate oferi o funcție, o protecție sau un loc eligibil la scrutinul următor.

Juridic, mandatul parlamentar este reprezentativ, nu imperativ.

Parlamentarul nu poate fi revocat de alegători pentru că și-a schimbat partidul.

Dar în metafizica nouă a CCR, lucrurile devin mult mai simple.

Nu-l sancționăm pe traseist. Doamne ferește!

Protejăm mandatul de traseist.

Îl scoatem pe om din Parlament și lăsăm mandatul câteva zile la aerisit, până îi dispare mirosul de negociere.

Mandatele viciate prin minciună electorală

Există apoi mandatul obținut cu un program și exercitat cu programul advers.

Candidatul promite că nu va mări taxele, nu va tăia veniturile, nu se va alia cu un anumit partid și nu va susține un anumit om.

După alegeri, mărește taxele, taie veniturile, se aliază exact cu partidul demonizat și îl așază în funcție pe individul despre care spusese că reprezintă sfârșitul civilizației.

Formal, mandatul rămâne perfect legal.

Democratic, însă, alegătorul a cumpărat o cutie pe care scria „zahăr” și a găsit înăuntru sare industrială.

Dacă asemenea contradicție nu „viciază” mandatul, înseamnă că termenul este rezervat numai persoanelor pe care majoritatea momentului dorește să le scoată din funcție.

În cazul minciunii electorale, am putea aplica aceeași doctrină:

Nu îl sancționăm pe politician pentru că a mințit. Îi redăm mandatului „credibilitatea și calitățile distinctive” prin dispariția politicianului.

Curat, axiologic și cu vedere spre anticipate.

Mandatele viciate prin migrația primarilor

Primarii merită o secție separată.

Un candidat este ales sub sigla PSD, PNL, USR, AUR sau a altui partid. După o vreme, simte o chemare ideologică profundă către partidul care controlează Guvernul, banii sau viitoarele candidaturi.

Chemarea se produce, curios, mai ales înaintea alegerilor.

Cetățenii au votat un primar liberal și se trezesc administrați de unul social-democrat. Sau invers.

Omul este același, fotografia de pe afiș este aceeași, dar produsul politic a fost reetichetat după ce clientul a achitat nota.

Dacă o faptă administrativă veche poate contamina un mandat actual, de ce nu l-ar contamina și schimbarea taberei în timpul exercitării sale?

Nu-l pedepsim pe primar.

Îl ajutăm să-și urmeze noua vocație politică, dar în afara primăriei.

Mandatele viciate prin nepotism

Aici intrăm într-o pepinieră națională.

ANI publică periodic situații în care aleși locali participă la adoptarea unor hotărâri din care beneficiază rudele lor, firmele lor, asociațiile conduse de ei sau chiar propria persoană.

Avem organigrame modificate pentru angajarea tatălui, posturi înființate și ocupate ulterior chiar de inițiator, contracte încheiate între firmele alesului și instituții aflate în subordinea administrației din care acesta face parte.

Este România administrativă în forma ei familială: primăria nu mai este instituție publică, ci sufragerie cu registratură.

Dacă împrumutul primit de un apropiat al lui Fritz a putut contribui la „vicierea” mandatului, angajarea tatălui printr-o organigramă votată în familie ar trebui să provoace funcției o septicemie juridică.

Aici nu mai ajunge ciocănelul de jucărie.

Trebuie barosul integrativ.

Mandatele viciate prin contractele cu statul

O altă categorie spectaculoasă este aceea a aleșilor care descoperă că instituțiile publice au nevoie exact de produsele și serviciile firmelor apropiate lor.

Din pură coincidență administrativă, evident.

Consilierul votează bugete, organigrame sau decizii locale, iar societatea în care este asociat, administrator ori beneficiar încheie contracte cu instituții subordonate aceleiași administrații.

Pe hârtie, fiecare operațiune poate avea explicații, proceduri și ștampile.

În realitate, mandatul începe să semene cu un card de fidelitate: cu cât îl folosești mai des în proximitatea banului public, cu atât primești mai multe puncte.

Dacă vrem să protejăm demnitatea funcției, ar trebui să scoatem funcția din raza portofelului titularului.

Nu confiscăm afacerea.

Eliberăm mandatul de tentații.

Mandatele viciate prin absenteism

Există parlamentari care trec printr-o legislatură fără să lase în urmă nici măcar o zgârietură intelectuală.

Nu vorbesc, nu propun nimic important, nu explică voturile, nu apără interesele celor care i-au trimis în Parlament. Apar la comandă, apasă butonul și dispar în ceața indemnizațiilor, diurnelor și cheltuielilor de cazare.

Mandatul lor este legal, dar mort clinic.

Dacă „integritatea funcției” trebuie apărată, ce facem cu funcția abandonată chiar de titular?

Nu-l sancționăm pe parlamentar pentru absență. Ar fi vulgar.

Resuscităm mandatul prin îndepărtarea corpului inert care stă pe el.

Mandatele viciate prin plagiat

România a produs și demnitari care și-au construit autoritatea publică pe doctorate suspecte, pagini copiate, bibliografii decorative și titluri academice obținute în ”fabricile de prestigiu” ale statului.

Un asemenea titlu poate ajuta la construirea carierei, la obținerea unor funcții și la fabricarea imaginii de expert. Ba chiar și niște bani în plus la lefșoară pentru bietul ”dottore”.

Dacă fundamentul este fals, de ce n-ar fi „viciat” și mandatul clădit deasupra lui?

Nu-i retragem omului funcția pentru că a copiat. Nici pomeneală.

Salvăm funcția din captivitatea ghilimelelor lipsă.

Eventual îi aplicăm tezei cele 40 de bice constituționale. Titularul poate privi liniștit, fiindcă nu este vorba despre el.

Mandatele viciate prin informații ascunse alegătorilor

Un candidat intră în alegeri prezentând publicului o identitate atent ambalată. Nu spune totul despre afaceri, interese, relații, colaborări, probleme judiciare sau dependențe politice.

Alegătorul votează imaginea disponibilă.

Ulterior apar sertarele.

Mandatul poate fi perfect valabil juridic, dar a fost obținut printr-un consimțământ electoral insuficient informat. Cetățeanul a semnat contractul fără să i se arate toate anexele.

În terminologia nouă a CCR, aici avem o gravă incongruență axiologică între buletinul de vot și marfa livrată.

Soluția este evidentă: funcția trebuie racordată integrativ la realitatea pe care candidatul a ascuns-o.

N-ați înțeles nimic?

Perfect. Înseamnă că explicația este suficient de constituțională.

Dar mandatele judecătorilor CCR?

Aici ajungem la delicatesa supremă.

Dacă funcția poate fi „viciată” de comportamentul titularului, ce facem cu mandatele judecătorilor constituționali numiți prin negocieri politice și suspectați public că răspund intereselor majorităților care i-au instalat?

Nu trebuie dovedită vreo infracțiune pentru a observa problema de credibilitate. CCR însăși ne spune că funcția trebuie să-și păstreze „calitățile distinctive”, prestigiul și integritatea.

Or, când o motivare pare construită pentru a justifica rezultatul politic dorit, nu se „viciază” chiar mandatul celui care a scris-o și a votat-o?

Dacă aplicăm doctrina fără favoritisme, ciocănelul constituțional trebuie să se întoarcă și să lovească mâna care îl ține.

Nu pedepsim judecătorul, evident.

Salvăm Curtea de judecător.

Și bunul renume al Țării care se pretinde Stat de Drept.

România ar rămâne fără stat înainte de masa de prânz

Inventarea „mandatului viciat” este periculoasă tocmai fiindcă noțiunea nu are o limită clară.

Astăzi, viciul este un conflict de interese constatat pentru o faptă veche.

Mâine poate fi traseismul, minciuna electorală, plagiatul, absenteismul, nepotismul sau orice alt comportament pe care majoritatea îl declară incompatibil cu puritatea funcției.

Și, fiindcă realitatea românească este generoasă, dacă am aplica metoda CCR tuturor, fără protecții de partid, până la ora 10.00 am goli primăriile, la 11.00 am evacua Parlamentul, iar la 12.00 am închide Curtea Constituțională pentru dezinfecție.

N-ar mai rămâne decât portarii.

Și nici în privința lor n-am putea fi complet siguri.

Problema nu este că România duce lipsă de mandate compromise moral, politic sau administrativ. Dimpotrivă, avem producție internă suficientă pentru export.

Problema este că statul nu poate inventa retroactiv sancțiuni și apoi decide selectiv asupra cui prăbușește ciocănelul.

Fiindcă, dacă un mandat poate fi „viciat” prin orice faptă trecută reinterpretată de majoritatea prezentului, niciun ales nu mai depinde numai de lege și de vot.

Depinde de cine ține ciocănelul.

Iar de aici până la cele 40 de bice mai rămâne doar o „racordare integrativă”, votată într-o după-amiază relaxată… de Parlament.