Premierul demis Bolojan, gata de plecare: „De 4 luni mi-am golit biroul”. Ce condiție pune pentru alegeri anticipate
Premierul demis Ilie Bolojan a anunțat că liberalii nu vor bloca organizarea de alegeri anticipate, dacă se îndeplinesc condițiile prevăzute de Constituție. Șeful PNL a precizat însă că preferă formarea unui guvern. Cât despre plecarea sa de la Palatul Victoria, Bolojan spune că și-a golit de luni bune biroul.
România, fără Guvern cu puteri depline de 4 luni. Condițiile PNL pentru anticipate
Ilie Bolojan a explicat că anticipatele rămân o variantă doar dacă țara nu reușește să-și instaleze un nou Executiv. Liderul PNL a subliniat că nu-și dorește acest scenariu, dar că formula este prevăzută de legea fundamentală. El susține însă că decizia finală îi va aparține președintelui Nicușor Dan.
„În condițiile în care nu se va ajunge sub nicio formă – ceea ce nu îmi doresc, pentru că sunt lucruri serioase pentru această țară – să avem un guvern, următoarea formulă prevăzută de Constituție este: la un blocaj care nu se mai termină sau la un guvern care, încă o dată, nu trece, se îndeplinesc condițiile pentru a organiza alegeri anticipate. Dacă aceste condiții se vor îndeplini şi preşedintele României va considera că asta este soluţia de deblocare, noi nu vom sabota această formulă”, a declarat premierul demis.
Vezi și: Nicușor Dan, mesaj pentru politicieni după patru luni fără Guvern: „Este un eșec pentru toată lumea”
Bolojan spune că și-a pregătit plecarea de patru luni
Premierul demis spune că se pregătește de luni bune să plece de la Palatul Victoria. Și-a golit biroul, și-a luat rămas bun de la colegi și a căutat inclusiv personalul de curățenie pentru a le mulțumi.
„De 4 luni de zile mi-am golit biroul, mi-am luat rămas bun, le-am căutat și pe doamnele care fac curat în birou, să le mulțumesc, dar, într-o situație complicată, nu ai ce să faci decât ceea ce ține de tine pentru ca statul să funcționeze. Discuțiile pentru formarea unui guvern sunt importante”, a punctat liderul liberal.
Șeful PNL a reluat acuzațiile la adresa social-democraților, pe care îi consideră responsabili de tensiunile politice actuale. El a lăsat să se înțeleagă că anticipatele devin inevitabile dacă partidele nu renunță la pozițiile rigide.
„La urma urmei, dacă nu avem înţelepciunea să găsim o formulă ca lucrurile să funcţioneze, dacă în continuare partidele nu ies din poziţiile pe care le au, PNL a fost consecvent în toată această perioadă… Am explicat care sunt efectele atitudinii iresponsabile a PSD, uitaţi-vă unde am ajuns. Sigur, anticipatele nu sunt cea mai facilă soluţie, dar sunt o realitate prevăzută de Constituţie”, a adăugat premierul interimar.
Nicușor Dan, așteptat să facă a treia desemnare de premier
Ilie Bolojan a fost demis în urma moțiunii de cenzură depuse de PSD și AUR în urmă cu 4 luni. Deși pierduse funcția, el a rămas premier interimar, gestionând mandatul până la formarea unui nou cabinet. Moțiunea a trecut cu 281 de voturi „pentru”. În total au fost exprimate 288 de voturi, dintre care 3 anulate și 4 împotrivă.
De atunci, Nicușor Dan a făcut două desemnări de premier: Eugen Tomac, care a propus un guvern tehnocrat, dar care și-a depus mandatul după ce în urma negocierilor, nu a strâns voturile necesare pentru învestire. A urmat apoi Adrian Veștea, care a picat la votul din Parlament.
Ultima desemnare a fost făcută în luna iunie. De atunci, pe surse, s-au vehiculat mai multe posibile nume de premier, însă niciunul nu s-a confirmat oficial printr-o desemnare. Președintele țării a transmis că nu va mai face acest pas până când partidele nu vor asigura o majoritate.
Scenariul anticipatelor rămâne pe masă, ca variantă de rezervă în cazul în care negocierile eșuează. Ceea ce înseamnă și că Ilie Bolojan va conduce guvernul interimar până la formarea unui nou Executiv.