Crin Antonescu critică conducerea PNL: „Userism și haștagism” sub conducerea lui Ilie Bolojan
Fostul președinte liberal Crin Antonescu critică dur direcția pe care o are PNL, sub conducerea lui Ilie Bolojan. Soluția lui? O curățenie în partid. Mai exact, susține că, dacă ar fi la conducerea partidului, nu ar schimba programul, ci ar „limpezi apele” și i-ar trimite pe cei pe care îi numește „hashtagi” la partidele care îi reprezintă. Mai mult, susține că PNL, în forma actuală, nu mai are nicio șansă să-și câștige relevanța.
Antonescu, către liberali: „Cine e hashtag să se ducă la partidul care există”
Crin Antonescu susține că, în acest moment, PNL are un program suficient de clar. Așa că problemele nu sunt legate de doctrină. În schimb, explică el, dacă ar fi la conducerea partidului, prioritatea sa ar fi să stabilească cine se regăsește în direcția asumată de formațiunea politică.
Fostul președinte liberal a insistat pe ideea că PNL are deja înscris în program un profil conservator și că formațiunea ar trebui, înainte de toate, să-și respecte numele și istoria.
„Nu la program aș umbla, aș limpezi apele, aș face foarte clar: cine e hashtag să se ducă la partidul care există. PNL-ul are asumat, într-un program care astăzi pare ironic, un program conservator„, a declarat Antonescu la Realitatea Plus.
Unde ar trebui să meargă progresiștii din partid
Mai mult, Crin Antonescu a indicat și zona politică înspre care trebuie să se îndrepte grupările pe care le vede incompatibile cu identitatea PNL.
„Cine e Haștag să meargă la hashtag-tefeliștii, postbăsiștii, rezist, ce sunt ei acolo, globaliști, așa mai departe. E dreptul lor să funcționeze politic, să-și facă partid, să se ducă la partidul care există„, a spus fostul candidat la Președinție.
El a explicat și logica intrărilor și ieșirilor din partid de-a lungul timpului, susținând că în PNL au fost mereu oameni cu înclinație conservatoare, în timp ce noile aderări ar fi adus, în opinia sa, persoane cu alt profil.
Critici dure la adresa lui Ilie Bolojan
Fostul președinte liberal a atacat modul în care actuala conducere și-ar fi impus oamenii și opțiunile în interiorul partidului. El a amintit congresul PNL, unde, spune el, propunerile echipei Bolojan au trecut fără nicio opoziție din partea delegaților.
Crin Antonescu îl contestă inclusiv pe Siegfried Mureșan ca propunere pentru funcția de prim-ministru. Fostul liberal susține că prin această nominalizare, Ilie Bolojan și-a arătat limitele.
„A îndrăznit să propună României prim-ministru pe cineva, ca Siegfried Mureșan. Deci nu se poate (…) să propui prim-ministru e totuși o chestiune care arată că domnul Bolojan are limite și că își permite„, a transmis fostul lider PNL.
În ceea ce privește revenirea sa în politică, Crin Antonescu declară că pentru el este un capitol închis. Cât despre PNL, fostul lider spune că există doar două opțiuni pentru cei care vor o schimbare: fie Ilie Bolojan să fie dat jos de la conducerea formațiunii, fie întemeiază un nou partid.
„Fie îl dau jos pe Bolojan și cu toată gașca de useriști sau tefeliști sau ce a mai adus el acolo și-și recâștigă partidul, foarte greu, fie pur și simplu întemeiază sau re-întemeiază altceva. E însă problema lor„, a spus Antonescu.
Discursul anti-PSD, o contradicție a actualului PNL
Fostul lider a criticat și retorica anti-PSD a liberalilor, pe care o consideră lipsită de legitimitate. Mai ales în condițiile în care partidul a guvernat alături de social-democrați.
Antonescu a subliniat contradicția dintre retorică și pozițiile pe care PNL le ocupă efectiv în Executiv.
El a dat ca exemplu cazul lui Alin Tișe, despre care spune că este atacat drept „pesedist” fără temei, deși nu a făcut parte nici din PSD, nici din USL, și a avertizat asupra unui posibil cost electoral al actualei linii.