Guvernul ”stabil” al AUR. Cu pieptul înainte și țara înapoi!

George Simion anunță că AUR negociază cu alte partide pentru formarea unui „guvern stabil”. Foarte bine. Cuvântul „stabil” sună întotdeauna excelent, mai ales într-o țară care schimbă premierii cu frecvența cu care schimbă oamenii parolele la Netflix.

Problema începe când încercăm să desenăm România acelei stabilități.

Nu pe Facebook.

Nu într-un clip filmat prin Parlament.

În buget, în relația cu Uniunea Europeană, în programul de înarmare, în politica față de Ucraina, în prețul energiei și în biroul ministrului de Finanțe, acolo unde patriotismul încetează să mai fie gratis.

Și apare întrebarea care strică aproape orice discurs populist:

Cine plătește distracția?

Fiindcă… avem convingerea fermă că, făcând abstracție de efectele catastrofale ale unei guvernări AUR, ar fi cumva distractiv să urmărim pas cu pas punerea în operă a tuturor obiectivelor politice enunțate de acest surogat politic extrem de agitat.

Prima revoluție: ne certăm cu Bruxellesul, dar banii să vină la timp

Programatic, AUR nu cere ieșirea României din Uniunea Europeană. Dimpotrivă, spune explicit că locul României este în UE și Schengen.

Numai că adaugă o concepție mult mai conflictuală asupra integrării:

„Europa națiunilor”, respingerea federalizării și teza potrivit căreia Constituția României trebuie să aibă preeminență asupra normelor europene.

Politic, asta poate suna splendid la miting.

Juridic și economic, începe distracția.

România nu este Ungaria cu excedent bugetar imaginar, nici Arabia Saudită cu puțuri de petrol în curtea Guvernului.

Este o țară aflată deja în procedură de deficit excesiv, supravegheată de instituțiile europene pentru dezechilibrele finanțelor publice.

Și mai are ceva: miliarde europene de absorbit și o economie legată structural de piața UE.

PNRR-ul României valorează, în forma actualizată, aproximativ 20,1 miliarde de euro, dintre care 13,6 miliarde granturi și 6,5 miliarde împrumuturi.

Prin urmare, un guvern AUR ar avea o misiune interesantă: să explice zilnic Bruxellesului cât de mult nu-i place Bruxellesul, în timp ce întreabă politicos la ce oră intră tranșa.

Simion însuși a declarat în mai că un guvern AUR nu ar urmări tăierea fondurilor europene și că vrea ca acești bani să fie folosiți mai mult pentru industria românească.

Exact aici apare contradicția fascinantă: suveranismul costă, iar factura este în euro.

A doua stabilitate: înarmarea, dar să mai discutăm puțin

România se află la frontiera estică a NATO, lângă un război care continuă.

Alianța a decis ca statele membre să meargă până în 2035 către un angajament de 5% din PIB pentru apărare și securitate, dintre care minimum 3,5% pentru apărarea propriu-zisă.

Aici devine important ce face AUR, nu ce spun adversarii săi despre AUR.

În iulie, deputații AUR au votat împotriva acordului de împrumut SAFE pentru România.

Explicația oficială a partidului nu a fost că România n-ar trebui să se înarmeze.

AUR a spus că susține SAFE, dar contestă lipsa de transparență, efectul asupra datoriei și faptul că o parte prea mare a achizițiilor ar putea merge către producători externi.

Este o distincție importantă.

Dar efectul politic rămâne același: când Europa încearcă accelerarea înarmării, AUR cere frână, renegociere, transparență suplimentară, industrie locală, alte condiții.

Fiindcă asta-i dictează poziția profund rusofilă (prost mascată).

Obiecțiile AUR pot fi discutate. Dar, când fiecare program urgent de securitate națională ajunge încă o ocazie de amânare, efectul începe să conteze mai mult decât explicația.

Rusia nu are nevoie ca România să-i facă favoruri spectaculoase.

Îi ajunge ca statele de pe flancul estic să se înarmeze mai lent, să se certe mai mult și să transforme fiecare achiziție militară într-un nou scandal politic.

Nu trebuie demonstrată existența vreunui telefon de la Kremlin ca să observi asta.

Ucraina: exact vecinul cu care nu era momentul să avem o relație simplă

George Simion are de ani buni o relație conflictuală cu Ucraina.

Autoritățile ucrainene au justificat oficial interdicția sa de intrare prin ceea ce SBU a numit „activități anti-ucrainene sistematice” și pozițiile sale privind minoritatea română și frontierele.

Simion a respins acuzațiile privind eventuale legături cu servicii rusești și a susținut că interdicția este consecința activității sale „pro-românești”.

Aceasta este situația factuală.

De aici începe problema unui eventual premier sau guvern dominat de AUR.

România nu-și poate permite luxul unei politici externe concepute ca secțiune de comentarii pe Facebook.

Ucraina este simultan vecin, stat aflat în război cu Rusia, coridor comercial, problemă de securitate la Marea Neagră și element esențial al apărării flancului estic.

Orice deteriorare suplimentară a relației București–Kiev ar avea efect strategic imediat.

Iar beneficiarul evident al dezbinării dintre Ucraina și statele NATO de la granița sa este Rusia.

Din nou: asta nu demonstrează că AUR execută instrucțiuni rusești.

Demonstrează doar că anumite rezultate politice ar fi perfect compatibile cu obiectivele Moscovei.

Putin nu ne va plăti datoriile…

Să ajungem și la economie.

Programul AUR este un bufet suedez generos:

taxe mai mici,

sprijin pentru familii,

industrie națională,

investiții în infrastructură,

exploatarea resurselor,

energie mai ieftină,

extinderea rețelelor de apă și gaze,

hidrocentrale, nuclear, industrie chimică, agricultură, capital românesc șamd.

Partidul promite inclusiv reducerea taxării muncii și companiilor și o implicare puternică a statului în sectoarele strategice.

Numai că România pornește deja cu deficit excesiv.

Așa că avem trei posibilități.

Tai cheltuieli.

Crești alte taxe.

Sau te împrumuți.

A patra posibilitate — Vladimir Vladimirovici trimite un tren blindat cu ruble și achită diferența — nu există în contabilitatea Ministerului Finanțelor. Dar – cine știe? – de dragul lui Georgică, ar putea trimite, în același tren, și tezaurul* ”rătăcit” al României.

*Pe scurt: în 1916–1917, când România risca să fie ocupată în Primul Război Mondial, statul și BNR au trimis la Moscova, pentru păstrare, Tezaurul României, în două transporturi, cu garanția că va fi restituit. După Revoluția bolșevică, noul regim rus l-a confiscat. BNR

Au fost returnate ulterior unele arhive și bunuri culturale, în special în 1935 și 1956, dar rezerva de aur a BNR — aproximativ 91,5 tone de aur fin — nu a fost restituită niciodată. Rusia susține de multă vreme că problema ar trebui considerată închisă; România spune că obligația de restituire rămâne. BNR

Pe românește: le-am dat aurul spre păstrare, cu acte; revoluția a schimbat regimul, dar aurul a rămas la Moscova.

Tezaurul nerecuperat de la Moscova ar valora astăzi aproximativ 10,7–10,8 miliarde de euro.

Benzinică ieftină pentru popor

AUR merge puternic și pe ideea resurselor naționale.

Programul vorbește despre relansarea extracției de petrol, gaze, cărbune și uraniu, finalizarea hidrocentralelor și reactoarelor nucleare, folosirea gazelor din Marea Neagră și chiar cumpărarea de către stat a unor pachete majoritare pentru refacerea unor structuri integrate de producție și distribuție.

Mai mult, AUR propune explicit reglementarea prețului energiei până la apariția unei piețe pe care partidul o consideră suficient de matură.

Sună minunat.

Electricitate ieftină. Gaz ieftin. Benzină ieftină.

Eventual, la fiecare al treilea plin, o iconiță și o eugenie.

Numai că petrolul are preț internațional. Rafinarea costă. Acciza există. TVA există. Investițiile costă. Rețelele costă.

Parlamentari AUR se află deja între inițiatorii proiectului „Motorină fără Acciză pentru Agricultura României”.

Inițiativa este reală și se află în procedură parlamentară.

Poți scoate acciza.

Dar acciza pe care nu o mai plătește agricultorul este venit pe care bugetul nu-l mai încasează.

Fizica fiscală e ceva mai încăpățânată decât propaganda.

Companiile strategice se cumpără tot cu bani

AUR propune și creșterea controlului românesc asupra activelor strategice și reexaminarea privatizării Petrom și a redevențelor.

Din nou, discuția este legitimă.

Dar dacă statul cumpără acțiuni, cineva achită acțiunile.

Dacă statul construiește centrale, cineva finanțează centralele.

Dacă statul repornește industria chimică, cineva aduce capitalul.

Dacă statul subvenționează energia, cineva acoperă diferența.

Există un moment în orice program politic în care cuvântul „național” trebuie urmat de un IBAN.

Și atunci, unde este „stabilitatea”?

Aceasta este întrebarea serioasă din spatele anunțului lui George Simion.

Un guvern AUR ar putea încerca simultan o politică mai conflictuală în interiorul UE, condiționarea mai severă a programelor de înarmare, o relație mai rece cu Ucraina, intervenție mai mare a statului în energie și economie, taxe mai mici și cheltuieli importante pentru reindustrializare.

Fiecare dintre aceste opțiuni poate fi dezbătută separat.

Puse toate împreună, însă, ele nu produc automat „stabilitate”.

Produc o ecuație extrem de scumpă.

Iar România ar porni în aventura asta exact în momentul în care are deficit excesiv, nevoi uriașe de finanțare, obligații NATO crescute și un război rusesc la câteva sute de kilometri de frontieră.

Poate că acesta este marele paradox al „guvernului stabil” promis de AUR.

Singurul lucru cu adevărat stabil ar putea rămâne înaltul grad de toxicitate pe care-l emană falsul naționalism.

Cu care, deocamdată, AUR păcălește destul de mulți amețiți.