Radu Marinescu, pregătit să revină la Justiție. Ministrul nominalizat anunță cele trei reforme puse pe masă (VIDEO)
Radu Marinescu, fostul ministru al Justiției PSD care a fost nominalizat pentru aceeași funcție și în viitorul guvern, a vorbit în exclusivitate la PUTEREA despre planul pe care îl pregătește. Social-democratul anunță trei măsuri concrete, de la o agenție națională pentru protecția victimelor tuturor infracțiunilor până la comasarea parchetelor, și spune că a fost singurul propus de partid pentru acest portofoliu.
Radu Marinescu, propunerea PSD pentru Ministerul Justiției
Radu Marinescu a subliniat că țara are nevoie urgentă de un executiv funcțional. Pentru ministrul Justiției, acesta spune că prioritatea este o reformă instituțională care să vizeze atât arhitectura internă a ministerului, cât și structurile aflate în subordinea acestuia, dublată de politici mai ferme pentru combaterea infracționalității și protecția victimelor.
„Sunt onorat de propunerea Partidului Social Democrat de a face parte din echipa de miniștri pe care o propune pentru viitorul guvern”, a declarat fostul ministru pentru PUTEREA.
Fostul ministru a mai punctat că aderarea României la OCDE rămâne un obiectiv pe care vrea să îl consolideze, alături de o reformă legislativă menită să grăbească procedurile din instanțe. A precizat că PSD are deja un program cu măsuri concrete, pe care urmează să îl prezinte Parlamentului.
Trei măsuri concrete pentru primele luni de mandat
Radu Marinescu a enumerat trei direcții instituționale dacă va prelua mandatul. Prima vizează înființarea unei agenții naționale pentru protecția victimelor tuturor infracțiunilor, menită să asigure politici unitare și asistență coerentă pentru persoanele afectate de fapte penale.
A doua măsură vizează o reformă instituțională a Administrației Naționale a Penitenciarelor și a Direcției Naționale de Probațiune, cu scopul de a eficientiza reinserția socială și educarea persoanelor care revin în societate după executarea pedepselor.
A treia prioritate ține de digitalizare. Marinescu vrea să accelereze digitalizarea actului de justiție, un proces pe care îl vede drept principala pârghie pentru scurtarea termenelor din instanțe.
Comasarea parchetelor, proiect de lege deja pregătit
Fostul ministru a confirmat că, înainte să plece din minister, a finalizat deja un proiect de lege pentru comasarea parchetelor locale. Inițiativă pe care își dorește să o continue.
„Parchetele locale, primul nivel al organelor judiciare de natură parchetelor, erau reunite la nivel județean într-un singur parchet local, astfel încât toată forța de muncă era concentrată într-o unică unitate de parchet, eficientizând activitatea. Ne propunem să facem acest lucru și la nivelul cărții judiciare a instanțelor, tot pentru eficiență”, a punctat acesta.
Pe lângă partea instituțională, Marinescu anunță că vrea să accelereze elaborarea noii Strategii Naționale Anticorupție pentru perioada 2026-2030, un demers pe care îl leagă de implementarea directivelor europene aflate în curs de finalizare.
Totodată, fostul ministru vrea o reformă a procedurilor judiciare corelată cu reforma administrativă pe care PSD o pregătește la nivel național, menită să simplifice modul în care sunt organizate instanțele din teritoriu.
Întrebat dacă a fost singurul candidat pentru portofoliul Justiției, Marinescu a explicat că în partid există o procedură internă deschisă oricărui coleg interesat de funcție, dar că, în acest caz, el a fost singura variantă susținută.
„Este adevărat că am fost singura persoană și colegii mi-au încredințat acest posibil viitor mandat. Vom vedea ce decide Parlamentul”, a adăugat fostul ministru al Justiției.