I se cere lui Nicușor Dan să deschidă, în sfârșit, arhivele Securității. Cam târziu, dar nu imposibil!

După aproape 37 de ani de democrație, România încă negociază cu propriul trecut. Nu am reușit să aflăm întreaga poveste a Securității comuniste, darămite să obținem explicații publice complete și convingătoare despre anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024.

Acum apare o propunere care ar putea zgudui o bună parte a establishmentului românesc:

Publicarea online a arhivelor fostei poliții politice. Inclusiv a documentelor care ar putea lămuri legăturile dintre vechile rețele și puterea de după 1989.

O solicitare care trebuia formulată acum trei decenii

Asociația 21 Decembrie 1989 și Seniorii Ligii Studenților îi cer președintelui Nicușor Dan să inițieze desecretizarea, centralizarea, digitalizarea și publicarea evidențelor Securității.

Nu discutăm despre câteva dosare răsfoite selectiv, ci despre o bază de date accesibilă publicului, cu documente privind ofițerii, informatorii, colaboratorii și mecanismele recrutării.

Ungaria tocmai a făcut un pas asemănător.

Din 4 noiembrie, aproximativ 60.000 de nume pot fi căutate online. Alte documente urmează să devină publice în februarie 2027.

Noi încă ne întrebăm dacă se poate.

Problema nu sunt numai securiștii. Sunt și rețelele lor de influență

Securitatea a fost o instituție represivă, dar și o gigantică mașinărie de relații, informații compromițătoare și dependențe personale.

După 1989, oamenii acestei structuri nu s-au evaporat.

Unii au ajuns în noile servicii, alții în afaceri, politică ori în alte poziții influente.

Cât din vechile relații s-a perpetuat?

Câte cariere au beneficiat de informații, protecție sau conexiuni provenite din fostul aparat?

Și cât de mult s-au transmis avantajele către familiile și apropiații lor?

Aici ar putea începe adevărata investigație a tranziției românești.

Nu copiii trebuie făcuți vinovați pentru faptele părinților.

Dar averile, carierele și privilegiile construite prin eventuale rețele de influență merită examinate, indiferent de generație.

Este posibil juridic? Da. Dar nu printr-o simplă semnătură

România are deja CNSAS și legislație privind accesul la dosare. Lipsește însă un sistem public, centralizat, care să permită cercetarea amplă a rețelei.

Președintele nu poate desecretiza discreționar toate arhivele. Poate însă iniția dialogul instituțional și susține modificările legislative necesare.

Parlamentul, Guvernul, CNSAS și instituțiile deținătoare trebuie să stabilească procedurile.

Există și o condiție fundamentală: documentele trebuie publicate cu explicații și probe.

Apariția unui nume într-un registru nu dovedește automat colaborarea. Au existat recrutări eșuate, constrângeri și victime.

Transparența nu trebuie transformată într-o nouă formă de nedreptate.

O țară care își ascunde trecutul își slăbește prezentul

De aproape patru decenii, România administrează adevărul despre comunism cu o prudență suspect de convenabilă.

Între timp, vedem cât de greu reușește statul să explice public inclusiv crize recente, precum anularea scrutinului prezidențial din 2024.

Cele două dosare sunt diferite, dar ridică aceeași problemă: lipsa transparenței alimentează neîncrederea și teoriile conspirației.

Publicarea arhivelor Securității nu va rezolva automat această problemă.

Ar putea însă demonstra că statul român este, în sfârșit, dispus să renunțe la monopolul asupra propriilor secrete istorice.

Fiindcă adevărul despre Securitate nu aparține foștilor securiști, urmașilor lor, serviciilor actuale sau politicienilor.

Aparține societății pe care acea instituție a terorizat-o.

Și încă o face, în forme ”cosmetizate” democratic.