O privire mai atentă spre cinematografia noastră: OFIC. La ce folosește, de fapt, această instituție?

România a inventat o nouă formulă de administrare a culturii: desființează două instituții, le adună într-una singură, îi atribuie competențe spectaculoase și îi încredințează administrarea unor sume considerabile.

Rezultatul se numește Oficiul de Film și Investiții Culturale (OFIC), instituție subordonată Ministerului Culturii, care promite să transforme România într-o destinație atractivă pentru producțiile cinematografice internaționale.

Ceea ce rămâne mult mai puțin limpede este de ce această activitate are nevoie de o structură administrativă separată, cât costă funcționarea ei și care sunt rezultatele concrete obținute în schimbul banilor publici.

Două instituții dispar, o a treia apare. Reforma românească își vede de drum

OFIC a fost înființat în mai 2023, prin Ordonanța de Urgență nr. 39, în timpul Guvernului Nicolae Ciucă, când Ministerul Culturii era condus de Lucian Romașcanu.

Noua instituție a rezultat din comasarea Studioului de Creație Cinematografică din București și a Studioului Video Art, două structuri aflate în subordinea Ministerului Culturii.

În teorie, operațiunea reprezenta o reorganizare administrativă.

În practică, dispariția a două instituții și apariția uneia noi nu demonstrează, prin ea însăși, nicio economie bugetară și nicio îmbunătățire a activității.

Pentru a putea vorbi despre reformă, Ministerul Culturii ar trebui să prezinte comparativ cheltuielile celor două instituții desființate, cheltuielile actualului OFIC, numărul angajaților, obligațiile financiare preluate și rezultatele obținute.

Altfel, avem o comasare cu nume nou și justificare veche: eficientizarea.

O instituție care se ocupă, practic, de orice are legătură cu imaginea culturii

Regulamentul OFIC este impresionant prin diversitatea atribuțiilor.

Instituția administrează finanțări pentru cinematografie, promovează investiții culturale, acordă consultanță, facilitează contacte profesionale, organizează evenimente, contribuie la realizarea unor materiale audiovizuale și poate desfășura activități de cercetare, documentare și promovare. (Aici e ca vorba unui prieten: ”Ne cam pricepem!”)

OFIC se prezintă drept intermediar între sectorul public și cel privat.

Formularea este generoasă. Atât de generoasă, încât ridică întrebarea dacă toate aceste atribuții justifică o instituție distinctă sau ar putea fi exercitate de structuri deja existente.

România are un Minister al Culturii, un Centru Național al Cinematografiei și numeroase instituții care derulează programe culturale. Cum ar fi AFCN (Administrația Fondului Cultural Național), care atribuie finanțări de proiecte culturale prin concurs anual.

Plus câțiva secretari de stat, cel puțin unul dintre ei având în grijă artele spectacolului.

OFIC administrează un mecanism distinct de finanțare, destinat stimulării cheltuielilor de producție cinematografică efectuate în România.

Dar existența unui program specializat nu demonstrează automat necesitatea unei noi structuri administrative permanente.

Cu atât mai puțin justifică extinderea nelimitată a atribuțiilor sale.

Fiindcă, dacă se pricep la atât de multe, de ce nu ar prelua și administrarea spitalelor, coordonarea traficului feroviar, combaterea evaziunii fiscale, recensământul urșilor și programul național de combatere a țânțarilor?

Cu puțină bunăvoință ministerială, OFIC ar putea gestiona și sistemul de pensii, securitatea cibernetică și irigațiile din Bărăgan.

Iar dacă tot le mai rămâne ceva timp între două ședințe de evaluare, ar putea rezolva și problema deficitului bugetar.

Personal calificat există, instituția funcționează, trebuie doar să i se dea de lucru.

Finanțarea filmelor este necesară. Încă un aparat administrativ trebuie justificat

Principala activitate a OFIC este administrarea programului cunoscut sub numele de cash rebate.

Mecanismul permite rambursarea a 30% din cheltuielile eligibile realizate în România pentru producții audiovizuale.

Scopul este atragerea investițiilor, stimularea industriei cinematografice și crearea de locuri de muncă.

Programul are o logică economică solidă. Numeroase state europene folosesc asemenea instrumente pentru a atrage producători internaționali.

Problema nu este, așadar, existența finanțării.

Problema este cine o administrează, cât costă administrarea și ce garanții există că fiecare leu public produce efectele economice invocate.

Pentru 2026, programul prezintă o alocare de 60 de milioane de euro.

Separat, Ministerul Culturii a comunicat existența a 30 de milioane de lei în credite bugetare și 140 de milioane de lei în credite de angajament.

Nu sunt sume care pot fi tratate cu o contabilitate sumară și câteva comunicate festiviste.

Publicul trebuie să poată urmări fără dificultate beneficiarii, finanțările aprobate, sumele efectiv plătite și rezultatele economice ale fiecărui proiect.

Cine conduce OFIC și cine decide asupra finanțărilor

Managerul instituției este Valentin Savu, aflat la conducere din august 2024, inițial în regim de interimat. În octombrie 2026 a câștigat concursul pentru funcția de manager, cu media 8,89.

Un amănunt semnificativ: documentele publicate pentru concurs indică un singur candidat admis.

Nu este o dovadă de neregulă, dar nici o demonstrație de competiție profesională autentică. Probabil a fost singurul candidat atât de destoinic iar restutul aspiranților s-au speriat și au stat acasă.

Ministerul Culturii a recunoscut, de altfel, într-un bilanț oficial, existența unor interimate excesiv de lungi la mai multe instituții culturale, inclusiv OFIC.

Finanțările sunt evaluate de o Comisie de Film, organism distinct de conducerea administrativă, ai cărui membri sunt numiți prin ordin ministerial.

Comisia actuală îi include pe Diana Butoeru, Gabriela Suciu, Oana Ghera, Cristina Iordache, Andreea Uvegheș, Ana Maria Negoescu și Mihai Pavel.

Sunt persoane cu pregătiri profesionale diferite: avocatură, economie, producție cinematografică, regie și organizare de programe culturale.

Diversitatea profesională poate fi utilă.

Întrebarea esențială privește însă competențele efective în evaluarea investițiilor, independența deciziilor și eventualele relații profesionale dintre evaluatori și beneficiari.

Pentru administrarea unor finanțări importante, simpla numire ministerială nu poate ține locul unor garanții verificabile de imparțialitate.

Datorii vechi, litigii și bani plătiți cu întârziere

OFIC a preluat patrimoniul și obligațiile celor două instituții comasate. Valoarea exactă a datoriilor preluate nu reiese limpede din informațiile publice consultate.

Separat, noua instituție a primit administrarea unor obligații restante din vechiul program de finanțare cinematografică, inițiat în 2018.

Distincția este importantă: datoriile studiourilor desființate și restanțele programului cinematografic au origini diferite.

În decembrie 2023, Ministerul Culturii anunța primele două rambursări, însumând aproximativ 5,4 milioane de lei, efectuate în baza unor hotărâri judecătorești definitive.

Pentru unul dintre proiecte erau anunțate și penalități de peste 500.000 de lei.

Așadar, întârzierile administrative au produs costuri suplimentare.

Ministerul Culturii a comunicat în octombrie 2026 că restanțele istorice ale schemei au fost lichidate.

Este un rezultat care trebuie consemnat.

Dar rămâne necesară prezentarea costului complet al întârzierilor: penalități, dobânzi și cheltuieli judiciare, separat de finanțările cuvenite producătorilor.

Transparența există. Dar trebuie căutată prin documente și arhive

OFIC publică bugete, bilanțuri, hotărâri ale Comisiei de Film și situații ale proiectelor înscrise în programele de finanțare.

Nu se poate susține, așadar, că instituția ascunde integral aceste informații.

Problema este alta: datele sunt fragmentate între documente financiare, hotărâri și tabele publicate succesiv.

Pentru un contribuabil obișnuit, reconstituirea traseului complet al unei finanțări poate deveni o muncă de cercetare.

Cine a solicitat banii?

Cine i-a aprobat?

Cât s-a contractat?

Cât s-a plătit efectiv?

Ce rezultate economice a produs investiția?

Câte locuri de muncă au fost create și pentru ce perioadă?

Răspunsurile ar trebui să existe într-o situație centralizată, permanent actualizată și accesibilă publicului.

Aceeași exigență ar trebui aplicată patrimoniului și obligațiilor moștenite de la Studioul de Creație Cinematografică și Studioul Video Art.

Ambele aceste ”cuiburi de nobili” au acționat foarte discret în sprijinirea producției cinematografice românești. Fondurile nu erau pentru cineastul de rând…

Fără o prezentare completă a activității acestora, a contractelor și a situațiilor financiare de la momentul comasării, este imposibil de stabilit dacă reorganizarea a eliminat vechile probleme sau le-a transferat unei instituții noi.

De la cinematografie la Târgul de Carte de la Frankfurt

Extinderea posibilă a atribuțiilor OFIC a devenit și mai interesantă în octombrie 2026, când a fost discutată implicarea instituției în organizarea participării României ca țară invitată de onoare la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt, în 2028.

Valentin Savu a precizat că era vorba despre o propunere, nu despre o desemnare definitivă.

Chiar și așa, ideea merită examinată.

O instituție creată în principal pentru stimularea industriei cinematografice ar urma să primească responsabilități în administrarea unui amplu program de diplomație literară.

Unde se termină specializarea și unde începe simpla disponibilitate administrativă de a primi noi bugete și proiecte? Păi… nu se termină. ”Ne cam pricepem!”

Cultura are nevoie de finanțare, nu de instituții care se justifică singure

Nimeni nu contestă necesitatea susținerii cinematografiei românești și a atragerii producțiilor internaționale.

Dar tocmai pentru că aceste obiective sunt importante, ele nu trebuie confundate cu perpetuarea unei structuri administrative.

OFIC trebuie evaluat prin rezultate cuantificabile:

investiții atrase,

proiecte realizate,

locuri de muncă,

venituri generate în România,

costuri administrative

și transparența finanțărilor.

Nu prin numărul atribuțiilor înscrise în regulament, al reuniunilor organizate sau al comunicatelor publicate.

Până la prezentarea unei asemenea evaluări, suspiciunea că OFIC reprezintă încă o formulă de sinecurism cultural rămâne o întrebare legitimă, nu o concluzie demonstrată.

Iar întrebarea fundamentală este simplă:

finanțăm cinematografia sau finanțăm, înainte de toate, instituția care ne explică de ce trebuie să finanțăm cinematografia?