De ce căpitanul naționalei de fotbal a Spaniei nu a fost inclus în lotul pentru Euro 2020

Publicat: 25 mai 2021, 22:00, de Eliza Popa, în SPORT , ? cititori
De ce căpitanul naționalei de fotbal a Spaniei nu a fost inclus în lotul pentru Euro 2020

Căpitanul naționalei de fotbal a Spaniei, Sergio Ramos, nu a fost inclus în lotul ibericilor pentru Euro 2020. Fundașul este cel mai selecționat jucător de la națională, având 180 și fiind al optulea cel mai bun marcator al Spaniei.

Motivul este legat strict de faptul că acesta a suferit o intervenție chirurgicală la genunchi în ianurie și a jucat foarte puțin în actualul sezon, bifând doar 21 de apariții în toate competițiile și doar două în acest an.

A fost o decizie foarte dificilă, dar Ramos nu a reușit să joace sau să se antreneze în ultima perioadă”, și-a motivat decizia Luis Enrique după ce a anunțat lotul pentru Euro 2020, potrivit hotnews.ro. Deși UEFA a permis echipelor un lot de 26 de jucători pentru Euro 2020, Enrique a decis să convoace doar 24.

Fundașul centrul al lui Manchester City, Aymeric Laporte, a fost inclus în echipă după ce a fost naturalizat de Spania, el fiind născut la Agen, în Franța. Coechipierul său, Eric Garcia, a fost și el convocat, chiar dacă a fost titular în doar o partidă din sezonul tocmai încheiat de Premier League.