Amenzi uriașe date celor care au lăsat gunoaie pe scările Primăriei Sector 1 și în fața locuinței primarului Armand

Publicat: 07 iun. 2021, 15:44, de Cezar Amariei, în ACTUALITATE , ? cititori
Amenzi uriașe date celor care au lăsat gunoaie pe scările Primăriei Sector 1 și în fața locuinței primarului Armand

36.000 de lei au de achitat, în total, trei persoane care au lăsat gunoaie pe treptele Primăriei Sector 1 și în fața locuinței primarului Clotilde Armand. Printre cei sancționați se numără activista PSD Codruța Cerva și fostul viceprimar Tudor Ionescu (ALDE)

Fiecare dintre ei a primit două amenzi de câte 6.000 de lei.

Pentru ca am adunat gunoaiele din sectorul 1 dar și pentru cei 5 saci lăsați cadou în fața vilei Clotildei, am fost amendată. Dar nu știu exact cât dar mi s-a spus că între 2000 lei și 5000 lei. Aștept să îmi vină amenda acasă”, a postat Cerva (foto), care a afișat și o pancartă cu mesajul „Adoptă un șobolan”.

Ionescu a anunțat, la rândul său, pe Facebook că a primit sancțiunile și că se va implica în organizarea unui referendum pentru demiterea edilului.

Amendat cu 2000 de lei pentru că am mutat doi saci cu gunoaie neridicați din #Sector1 în fața Primăriei. Nu mă intimidați doamna #ClotildeArmand, oricât ați pune Poliția Locală a Sectorului 1 să mă amendeze că v-am transmis mesajul de ridicare a gunoaielor din cartierele Pajura și Bucureștii Noi. Ne vedem în strada la strângerea de semnături pentru referendum”, a transmis Ionescu.