13:40 • POLITICĂ
Potrivit unor surse judiciare, în urma descinderilor, au fost reţinute trei persoane.
Doi dintre traficanţi vindeau heroină şi cocaină pe raza Sectorului 5, iar al treilea se ocupa cu comercializarea de canabis, achiziţionat din Spania.
Conform surselor, când poliţiştii au ajuns la apartamentul unui traficant, acesta a aruncat heroina pe geam, într-un rucsac, acesta ajungând fix la picioarele polițiștilor.