Acordul încheiat joi la OECD pentru o reformă a impozitării multinaționalelor prevede două părți: una privind o rată globală de impozitare a profiturilor de cel puțin 15%, iar cealaltă o nouă distribuire între state a drepturilor la impozitarea multinaționalelor.
„După ani de lucrări şi negocieri intense, acest pachet istoric de măsuri va garanta că marile companii multinaţionale plătesc partea lor justă de impozite pretutindeni în lume”, a declarat Mathias Cormann, secretarul general al OECD.
Un mic grup de ţări, printre care se numără Irlanda şi Ungaria, foarte reticente faţă de propunerea de acord care era negociată, nu au semnat declaraţia convenită joi,
Denumită „Pilonul 1” în cadrul negocierilor, această componentă constă în realocarea unei cote din impozitul pe profit plătit de multinaționale către așa-numitele țări „de piață”, adică cele în care își desfășoară efectiv activitățile.
Declarația prevede „excepții” de la această regulă, de exemplu cu privire la activitățile internaționale de transport maritim. De asemenea, a fost integrat un sistem în favoarea țărilor mai mici, pentru a ține seama de prezența reală a multinaționalelor pe teritoriul lor și pentru a le distinge de paradisurile fiscale, unde aceste companii nu au adesea o activitate eficientă.
„Acest plan cu doi piloni va oferi un ajutor preţios statelor pentru mobilizarea veniturilor fiscale necesare reechilibrării bugetelor şi finanţelor publice, în timp ce investesc în serviciile publice esenţiale, în infrastructuri şi pentru măsurile destinate unei redresări post-COVID puternice şi durabile”, subliniază OCDE în anunţul său.
Participanţii la negocieri şi-au dat ca termen luna octombrie pentru finalizarea detaliilor tehnice şi pentru pregătirea ”unui plan de implementare efectivă în 2023”.
Irlanda și Ungaria nu sunt încântate de acordul OECD din cauză că impozitele lor pe profit sunt mai mici de 15%. Irlanda este țara preferată din UE a giganților tehnologici – Facebook, Google și Apple – datorită ratei sale de impozitare a profiturilor de 12,5%.
În schimb, Marea Britanie sprijină acordul, dar vrea ca sectorul său financiar să fie scutit de „primul pilon” al reformei privind impozitarea unei cote din profiturile companiilor cu sediul peste mări.