Conacul, fiica și imoralitatea: noul dosar al lui Gelu Voican Voiculescu

Gelu Voican Voiculescu este unul dintre acele personaje care par ieșite dintr-un roman românesc scris la repezeală de istorie, cu prea mult tutun, prea multă conspirație și prea puțină igienă morală.

Fost viceprim-ministru în zorii confuzi ai anilor ’90, om cu mare influență în primele luni de după Revoluție, implicat în zona delicată a serviciilor secrete și purtător al unei aure stranii de inițiat politic, Voican a rămas mereu un amestec de revoluționar, ocultist, cinic și supraviețuitor al tranziției.

Personajul care nu putea avea un proces banal

Cine mai are memorie pentru micile bijuterii ale anilor ’90 își amintește, probabil, și una dintre replicile lui memorabile.

Întrebat ce mai face, cum își mai petrece timpul, Gelu Voican Voiculescu ar fi răspuns că și-l petrece „între metafizică și clitoris”.

Greu de găsit o formulă mai exactă pentru un personaj care a trecut prin istoria recentă a României cu un picior în mister și celălalt în scandal.

Acum, după atâtea decenii, povestea lui coboară din marile zone tulburi ale puterii într-un proces de familie, cu miză imobiliară, executare silită și o formulare juridică devastatoare: „nu poate invoca în favoarea sa propria imoralitate”.

Conacul, fiica și vânzarea „de ochii lumii”

Gelu Voican Voiculescu și-a dat în judecată propria fiică la Sibiu, încercând să recupereze un conac din Apoldu de Sus, județul Sibiu.

În instanță, fostul demnitar a recunoscut că vânzarea proprietății ar fi fost una fictivă, făcută doar în acte, pentru a scăpa de executarea RA-APPS.

Povestea începe în 2017, când Voican Voiculescu a intrat în conflict cu RA-APPS după ce a refuzat să plătească chiria majorată pentru vila de protocol pe care o ocupa în cartierul Primăverii.

Instituția statului l-a acționat în judecată, iar fostul politician a fost obligat, în primă instanță, la plata unor sume importante, în jur de 200.000 de euro, reprezentând chirii, penalități și dobânzi.

Ulterior, sumele s-au modificat, dar cazul a ajuns, în final, în zona executării silite.

În acest context, Voican spune că, temându-se că va trebui să plătească, a început să-și înstrăineze bunurile.

Conacul din Apoldu de Sus ar fi fost vândut doar formal prietenului fiicei sale, ea fiind avocat de profesie.

Ulterior, imobilul a ajuns la fiica lui, iar aceasta l-a vândut mai departe lui Robert Blaj, fost director al Direcției Silvice Sibiu, decedat între timp.

Cumpărătorii de bună-credință și zidul din instanță

Urmașii lui Robert Blaj au arătat în instanță că au fost cumpărători de bună-credință. Mai mult, pentru achiziție ar fi fost contractat chiar și un credit, semn că tranzacția nu a fost tratată ca o simplă învârteală de familie, ci ca o cumpărare reală.

Aici se rupe firul pentru Gelu Voican Voiculescu.

Dacă susții că ai făcut o vânzare fictivă ca să scapi de executare, apoi vii în instanță și ceri să ți se recunoască dreptul asupra bunului, intri într-o zonă morală foarte alunecoasă.

Instanța nu poate deveni notarul de întoarcere al unei combinații recunoscute chiar de cel care a pus-o la cale.

De aici și ideea dură: nu poți invoca propria imoralitate în avantajul tău. Adică nu poți spune: „am făcut o manevră ca să evit plata, iar acum vă rog frumos să-mi dați înapoi beneficiul pierdut al manevrei”.

Final de tranziție românească

Cazul are ceva aproape literar. Un fost mare personaj al începutului de regim postcomunist, un conac, o fiică, o vânzare declarată fictivă, RA-APPS, executare silită și un final juridic care sună ca o sentință morală pentru o întreagă epocă.

Gelu Voican Voiculescu pare să fi rămas fidel propriei formule de viață.

Numai că, de data aceasta, metafizica s-a izbit de cadastru, iar clitorisul tranziției a fost înlocuit de extrasul de carte funciară.

În fond, România postdecembristă s-a scris adesea exact așa:

între mari vorbe, mici aranjamente și câte o instanță care, din când în când, mai stinge lumina în salonul combinațiilor.