Resturile blocului prăbușit pe 24 iunie în Florida au fost demolate

Publicat: 05 iul. 2021, 19:02, de Răzvan Zamfir, în Internațional , ? cititori
Resturile blocului prăbușit pe 24 iunie în Florida au fost  demolate

Ceea ce a mai rămas din clădirea prăbuşită pe 24 iunie în statul Florida va fi demolat în noaptea de duminică spre luni (ora SUA), înaintea sosirii unei furtuni tropicale, a anunţat primarul comitatului Miami-Dade, Daniella Levine, relatează AFP.

Demolarea va avea loc între orele 22:00 şi 03:00 folosind mici explozivi plasaţi strategic’‘, a declarat Daniella Levine într-o conferinţă de presă.

O mare parte a clădirii cu 12 etaje, numită Champlain Towers South, s-a prăbuşit în miezul nopţii, pe 24 iunie, într-un nor de praf, fiind una dintre cele mai grave catastrofe urbane din istoria SUA și a stârnit îngrijorări inclusiv în România, care construiește din greu în zone nisipoase, precum Mamaia.

Autorităţile din statul american se tem că şi restul clădirii se poate prăbuşi, ameninţând siguranţa salvatorilor. Aceste temeri au fost agravate de sosirea furtunii tropicale Elsa, aşteptată marţi în Florida.

Căutarea victimelor a fost suspendată sâmbătă pentru pregătirea demolării, în timp ce bilanţul catastrofei este de 24 de morţi şi 121 de răniţi.