În Laponia, considerată „domiciliul” lui Moș Crăciun, s-a înregistrat duminică cea mai călduroasă zi din ultimii 107 ani, termometrele ajungând la 33,5 grade Celsius, potrivit The Guardian. În Kevo, Laponia, a fost măsurat un nou record de căldură, după ce meteorologii au anunţat duminică 33,5 grade Celsius, o valoare care reprezintă cea mai ridicată temperatură înregistrată în nordul ţării după recordul absolut în domeniu, 34,7 grade Celsius, stabilit în anul 1914, potrivit agenţiei de presă STT.
La nivel naţional, iunie 2021 a fost cea mai caldă lună iunie raportată în Finlanda de la debutul măsurătorilor meteorologice din 1844, cu o temperatură medie de 16,5 grade Celsius, care a depăşit precedentul record din anii 1950, a confirmat Institutul naţional de meteorologie.
În Suedia, iunie 2021 a fost din nou cea mai caldă a şasea lună a anului înregistrată la Stockholm (cu o valoare medie de 19,3 grade Celsius) de meteorologii locali, depăşind recordurile precedente din 2018 şi 2019.