Cifrele AEP: PSD a beneficiat de cea mai mare subvenție de la stat pe luna septembrie

Publicat: 09 sept. 2020, 21:18, de Mihaela Ionescu, în Intern , ? cititori
Cifrele AEP: PSD a beneficiat de cea mai mare subvenție de la stat pe luna septembrie

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat câți bani au primit partidele politice în luna septembrie. Partidul Social Democrat a beneficiat de cei mai mulți bani de la stat, aproape 6 milioane de euro.

Câți bani au primit partidele politice de la stat în luna septembrie:

PSD a primit o subvenție de 28.614.798,63 de lei ( 5.891.280,08 de euro)

 PNL a primit 15.882.737,17 lei (3.268.586,51 de euro),

USR a primit 4.240.642,59 lei ( 872.702,68 de euro),

ALDE a primit 3.471.490,71 lei ( 714.504,04 de euro),

PMP a primit 1.908.289,16 lei (392.765,07 de euro),

Pro România a primit 2.650.401,62 lei (545.533,55 de euro),

Partidul Forţa Naţională – 424.064,26 lei (87.306,35 euro).

De asemenea, pentru Uniunea Naţională pentru Progresul României a fost alocată o subvenţie de 87.033,34 lei. Potrivit AEP, acordarea subvenţiei lunare de la bugetul de stat Uniunii Naţionale pentru Progresul României, determinată potrivit legii, a fost suspendată prin Decizia Preşedintelui AEP din 31 martie 2016 şi va fi păstrată în sumă de mandat potrivit prevederilor în vigoare.

Valoarea totală a subvenţiei rezultate în urma aplicării algoritmului de calcul din Normele metodologice de aplicare a Legii privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate, este de 57.279.457,44 lei.