Miercuri seara, au organizat prinderea în flagrant delict a trei persoane bănuite că ar fi transportat heroină, în vederea distribuţiei, în municipiul Iaşi.
La semnalul poliţiştilor de a opri, una dintre persoane ar fi încercat să lovească poliţistul cu mașina, după care ar fi demarat în viteză, conform BCCO Iași. În urma unei scurte urmăriri şi a somării, persoanele urmărite au oprit autoturismul, după ce, în prealabil, ar fi aruncat pe geam diverse cantităţi de droguri, care au fost recuperate de poliţişti.
Ulterior, au fost efectuate patru percheziţii domiciliare, în municipiul Iaşi, în urma cărora alte patru persoane au fost conduse la cercetări. Au fost ridicate 55 de grame de heroină, 73 de comprimate metadonă, 385 de comprimate benzodiazepine, 60 de comprimate de tramadol, 10.000 de lei, 46 de seringi, care ar fi folosit la injectarea heroinei şi 43 de folii, care ar fi folosit la prepararea heroinei.
Procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iaşi au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a celor șapte persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc. De asemenea, conducătorul auto este cercetat şi pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor calificat, ultraj şi conducere sub influenţa substanţelor stupefiante.
Persoanele reţinute urmează să fie prezentate Tribunalului Iaşi, cu propuneri de arestare preventivă, pentru 30 de zile.