Putin: Prezența americană în Afganistan a fost o tragedie, în special pentru afgani

Publicat: 02 sept. 2021, 09:02, de Mihaela Ionescu, în Internațional , ? cititori
Putin: Prezența americană în Afganistan a fost o tragedie, în special pentru afgani

Președintele rus, Vladimir Putin, susține că cei 20 de ani de război și de prezență americană în Afganistan au constituit o „tragedie” pentru această țară, mai ales pentru locuitorii ei.

„Timp de 20 de ani soldaţii americani au fost prezenţi pe acest teritoriu, 20 de ani de încercări de a ‘civiliza’ oamenii care trăiesc acolo, de a le implanta normele lor şi standardele lor de viaţă”, a comentat Putin într-o întâlnire cu tineri ruşi, retransmisă de posturile TV.

„Rezultatul este o tragedie, pierderi pentru cei care au făcut acest lucru, Statele Unite, şi în special pentru oamenii care trăiesc pe teritoriul Afganistanului”, a adăugat liderul de la Kremlin, aflat într-o deplasare în Extremul Orient rus.

În privința viitorului Afganistanului după retragerea americanilor și a aliaților lor, Putin spune că este „imposibil de impus ceva ce este din afară”.

Moscova îi consideră totuşi pe talibani o grupare „teroristă”, chiar dacă discută cu ei de mai mulţi ani.