iMapp București 2021: Subcarpați va urca pe scenă

Publicat: 16 sept. 2021, 09:30, de Laura Macovei, în Orașul meu , ? cititori
iMapp București 2021: Subcarpați va urca pe scenă

Cel mai mare eveniment de new media art din România și în top 3 concursuri de video mapping la nivel internațional, IMAPP BUCHAREST va avea loc sâmbătă, 18 septembrie, în Piața Constituției. Intrarea este liberă, iar accesul se face începând cu ora 17:00.

Lucrările artistice ale echipelor participante vor fi redate pe fațada Palatului Parlamentului de 23.000 mp.

Printr-un parteneriat cu cinci dintre cele mai importante festivaluri internaționale de video mapping din lume, iMapp Bucharest va reuni, în Capitală, cei mai buni artiști de video mapping, câștigători ai evenimentelor partenere, care vor reinterpreta fațada Palatului Parlamentului prin lucrări artistice care utilizează lumina, tehnologia și muzica pentru a reda viziunea proprie asupra temei Borealis, se preciează pe site-ul evenimentului.

În deschiderea show-ului, pe scena iMapp Bucharest va concerta trupa SUBCARPAȚI, cea mai mare grupare muzicală independentă din România. Din 2009 până în prezent, formația Subcarpați a lansat 7 materiale discografice prin care a cucerit inimi, reinterpretând folclorul în manieră proprie.

La iMapp Bucharest, pe 18 septembrie, în Piața Constituției, bucureștenii și turiștii vor sărbători viața artistică a orașului. Detalii se pot găsi pe paginile de Facebook și Instagram iMapp Bucharest.

În conformitate cu legislația în vigoare, accesul la evenimentul iMapp Bucharest este permis persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.