Kelemen Hunor: Dacă ar depinde de mine, Secția Specială pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție nu ar mai exista

Publicat: 17 sept. 2021, 16:27, de Aurel Drăgan, în News , ? cititori
Kelemen Hunor: Dacă ar depinde de mine, Secția Specială pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție nu ar mai exista
Kelemen Hunor (Foto: Facebook)

Preşedintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR), Kelemen Hunor, a declarat, vineri, în cadrul celui de-al 15-lea Congres al formaţiunii, care se desfăşoară la Sângeorgiu de Mureş, că dacă ar depinde de el, Secţia Specială pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) nu ar mai exista, însă trebuie găsită o garanţie instituţională ca procurorii şi judecătorii să îşi păstreze independenţa.

Problema Secţiei Speciale pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie – dacă ar depinde de mine, această secţie nu ar mai exista. Cu toţii suntem de acord că această secţie trebuie să îşi înceteze activitatea, însă trebuie să găsim, de asemenea, o garanţie instituţională ca procurorii şi judecătorii să îşi păstreze independenţa. Ar trebui să existe o garanţie ca să nu ne întoarcem în iadul acela în care s-au deschis 3.000 de dosare ca să pună presiune asupra procurorilor şi judecătorilor, iar două treimi erau împotriva lor. Întrebarea se pune, care este soluţia instituţională ca judecătorii şi procurorii să fie independenţi, iar oamenii să fie convinşi de independenţa justiţiei?„, a declarat Kelemen Hunor, în timpul prezentării raportului preşedintelui Uniunii.

Kelemen Hunor a mai spus că UDMR are o recomandare cu privire la acest subiect, însă este flexibilă la orice fel de soluţie mai bună.