Marea Britanie nu recunoaște vaccinurile administrate în Africa, America Latină și Asia de Sud, iar acest lucru a stârnit revolta oamenilor. Noile politici anunțate sunt considerate ilogice și discriminatorii.
Ministrul britanic al Transporturilor, Grant Shapps, a spus, vinerea trecută, că noul sistem simplifică regulile pentru călătoriile internaționale. În multe părți ale lumii, efectul este considerat exact contrar. Decizia guvernului de a recunoaște doar vaccinurile administrate în anumite țări a provocat furie și frustrare, scrie The Guardian.
Călătorii vaccinați cu schemă completă cu Oxford/AstraZeneca, Pfizer/BioNTech, Moderna sau Johnson&Johnson care provin din SUA, Australia, Noua Zeelandă, Coreea de Sud sau dintr-o țară din UE vor fi considerați „complet vaccinați”. Aceștia vor fi scutiți de carantină la sosire în Anglia dacă provin dintr-o țară aflată pe lista galbenă.
În schimb, persoanele care au fost complet vaccinate cu aceleași vaccinuri în Africa, India sau America Latină, vor fi considerate ca având „schemă incompletă” și vor trebui să stea în carantină timp de zece zile dacă vin dintr-o țară de pe lista galbenă.
Conform MAE, în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord este implementat un sistem de măsuri/condiții pentru persoanele care sosesc din străinătate, în funcție de statul de proveniență a călătorului și de gradul de răspândire a infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2. Astfel, statele sunt încadrate într-una din cele 3 liste: roșie, portocalie și verde.
ANGLIA ȘI ȚARA GALILOR:
Este obligatorie efectuarea măsurii de autoizolare la domiciliu pentru o perioadă de 10 zile. Opțional, persoanele care sosesc dintr-un stat inclus în această categorie pot rezerva și un test (Test to Release) pentru a reduce perioada autoizolării la domiciliu. Persoanelor vaccinate cu schemă completă și pentru care au trecut 14 zile de la data administrării celei de-a doua doze li se aplică prevederile aferente listei statelor din zona verde.
ATENȚIE!! România este, în acest moment, pe lista verde (green). Întrucât listele se modifică în funcție de evoluția pandemiei de COVID-19, vă rugăm să consultaţi permanent informațiile oficiale aici: https://www.gov.uk/guidance/red-amber-and-green-list-rules-for-entering-england.
Persoanelor care călătoresc în Marea Britanie dintr-un stat aflat pe lista VERDE li se vor aplica măsurile respective, fără a se face distincție dacă acestea sunt vaccinate (o doză sau ambele doze) sau nevaccinate.
Condițiile de călătorie pentru minorii care călătoresc în Anglia provenind dintr-un stat aflat pe lista verde:
Minorii cu vârsta de până la 11 ani sunt exceptați de la măsura prezentării testului pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, cu rezultat negativ, la momentul îmbarcării. Doar minorii cu vârsta de până la 5 ani sunt exceptați și de la măsura prezentării codului de rezervare a unui test în ziua a doua (Day 2 test). Detalii în paragraful Rules for children and young people, la pagina de internet https://www.gov.uk/guidance/how-to-quarantine-when-you-arrive-in-england.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE PRIVIND TESTELE:
Măsurile sunt individualizate/simplificate pentru anumite categorii de călători. Vă rugăm consultați informația cu privire la categoriile exceptate de la măsurile menționate anterior, accesând:
Lucrătorii sezonieri în agricultură care sosesc în Anglia sunt obligați să respecte condițiile specifice, care se regăsesc în limba română la următoarea pagină de internet https://www.gov.uk/guidance/coming-to-the-uk-for-seasonal-agricultural-work-on-english-farms.ro.
Detalii privind măsurile pentru fiecare categorie în parte se regăsesc la pagina de internet: https://www.gov.uk/government/publications/coronavirus-covid-19-travellers-exempt-from-uk-border-rules/coronavirus-covid-19-travellers-exempt-from-uk-border-rules.
NOI CONDIȚII DE CĂLĂTORIE ÎNCEPÂND CU DATA DE 4 OCTOMBRIE 2021:
ANGLIA:
Începând cu data de 4 octombrie 2021, ora locală 04:00, vor intra în vigoare noi măsuri privind accesul în Anglia:
Persoanele vaccinate cu doză dublă vor dovedi imunizarea cu ajutorul unui document oficial eliberat de o autoritate medicală din aceste state, document care trebuie să includă numele întreg, data nașterii, tipul vaccinului și producătorul, data administrării celor două doze și detaliile autorității medicale care a eliberat certificatul. În caz contrar, se aplică măsurile pentru persoanele nevaccinate.
Călătorii parțial imunizați sau nevaccinați vor trebui să intre în carantină la domiciliu pentru o perioadă de 10 zile de la sosire.
Informații detaliate cu privire la condițiile de intrare care se vor aplica începând cu data de 04.10.2021 pot fi consultate la pagina de internet: https://www.gov.uk/guidance/red-amber-and-green-list-rules-for-entering-england.