Intră în vigoare carantina de noapte! În ce interval orar nu putem ieși din case și care sunt excepțiile

Carantina de noapte va fi instituită în toată țara, indiferent de rata de infectare dintr-o localitate, pentru o perioadă de 30 de zile, conform deciziei de vineri a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU).

Astfel, va fi interzisă circulația în intervalul 22.00-05.00, însă persoanele vaccinate anti-COVID se regăsesc la excepții.

Ce prevede decizia CNSU:

  • Interzicerea circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 22,00-05,00, indiferent de rata de incidență cumulată la 14 zile, pentru o perioadă de 30 zile.

Excepțiile de la carantina de noapte:

  • a) deplasarea persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
  • b) deplasarea persoanelor în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  • c) deplasarea persoanelor pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  • d) deplasări ale persoanelor în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  • e) deplasarea persoanelor din motive justificate, precum vaccinarea, îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;

Documente necesare pentru a putea circula pe timpul nopții

  • Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19, pe suport hârtie sau în format electronic, iar în cazul cetățenilor străini și apatrizi definiți potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin intermediul documentului de vaccinare emis de unitatea sanitară din afara României unde a fost administrat vaccinul sau, după caz, a documentului care atestă trecerea, prezentat în limba țării respective și în limba engleză sau prezentat în limba română.
  • Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la alin. (1) lit. b), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
  • Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la alin. (1) lit. c)-e), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil care trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Diploma universitara unica la nivel european! Planul Comisiei Europene

Diploma universitară unică la nivel european! Planul Comisiei Europene

Absolvenții de facultate din Uniunea Europeană vor avea la finalul studiilor o diplomă universitară unică, recunoscută pe tot teritoriul UE. Comisia Europeană dorește ca instituțiile...
Soft pentru estimarea distrugerilor de cladiri in razboi, creat la Galati

Soft pentru estimarea distrugerilor de clădiri în război, creat la Universitatea...

Estimarea distrugerilor provocate de în război de atacurile cu drone și rachete sau bombardamente poate fi realizată cu ajutorul unei aplicații create de un...