A fost emis mandat european de arestare pe numele lui Cătălin Cherecheș

Publicat: 24 nov. 2023, 19:00, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
A fost emis mandat european de arestare pe numele lui Cătălin Cherecheș
Cătălin Cherecheș

Tribunalul din Cluj a emis mandat european de arestare pe numele lui Cătălin Cherecheș. Potrivit unor informații pe surse, primarul municipiului Baia Mare ar fi fugit din țară pe la Vama Petea.

În cursul acestei zilei, polițiștii au venit să-l salte pe edil. Oamenii legii au intrat pe poartă, în timp ce un altul a simțit nevoia să sară gardul. Ulterior, Poliția Română l-a dat în urmărire generală pe edil.

Cătălin Cherecheș, primarul condamnat la 5 ani de închisoare cu executare s-a făcut nevăzut, deși de dimineață postase pe contul de Facebook un text în care făcea trimitere la divinitate și la lupta sa cu oamenii răi care îl vor, gratuit, în spatele gratiilor.

Comunicatul oficial al polițiștilor

„Astăzi, 24 noiembrie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș au primit de la instanța competentă un mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani, emis pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din Baia Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată. Astfel, polițiștii efectuează verificări, în vederea depistării bărbatului”