A fost inaugurată ce mai mare clădire de birouri din România. Investiția se ridică la 120 de milioane de euro

Publicat: 25 apr. 2023, 17:30, de Florentin Lucaniuc, în ECONOMIE , ? cititori
A fost inaugurată ce mai mare clădire de birouri din România. Investiția se ridică la 120 de milioane de euro

Cea mai mare clădire de birouri din ţară, unde vor lucra 5.000 de oameni, a fost inaugurată marți, 25 aprilie, investiţia ridicându-se la peste 120 milioane de euro.

alas Campus reprezintă cea mai mare clădire de birouri din România, având o suprafaţă închiriabilă de 60.000 mp, care a presupus o investiţie de peste 120 milioane de euro în centrul orașului Iași.

Preşedintele companiei Iulius, Iulian Dascălu, a declarat că investiţia a fost demarată în anul 2020, pe o piaţă office în expectativă, din cauza pandemiei.

În Palas Campus activează compania Amazon, cu 2.000 de angajaţi, dar şi alte firme, printre care AMD, Microsoft, Hella şi Cognizant Softvision.

Palas Campus este compus din şase corpuri cu înălţimea maximă de şase etaje, conectate la parter şi la primele trei etaje, cu o suprafaţă închiriabilă de 60.000 mp.

Campusul include restaurante, cafenele, un supermarket, o sală de fitness, un centru medical şi o zonă de servicii.

În 2021, clădirea a beneficiat de primul credit verde acordat unei companii româneşti de către International Finance Corporation, membră a Grupului Băncii Mondiale, în valoare de 72 milioane de euro.

La etajul patru sunt amenajate terase verzi. Clădirea are o parcare subterană cu 625 de locuri.

La eveniment au participat premierul Nicolae Ciucă, mai mulţi miniştri, ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, precum şi oficialităţi locale.