A murit academicianul Eugen Simion

Publicat: 18 oct. 2022, 17:00, de Eliza Popa, în SOCIAL , ? cititori
A murit academicianul Eugen Simion

A murit academicianul Eugen Simion, după o îndelungată suferință. Eugen Simion, critic și istoric literar, a murit, astăzi, la vârsta de 89 de ani.

Informația a fost confirmată de către reprezentanții Spitalului Elias din Capitală. Eugen Simion era internat acolo de mai multe săptămâni, cu probleme cronice. Și preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a transmis că academicianul a încetat din viață.

Critic și istoric literar, editor, eseist, profesor universitar, membru titular al Academiei Române și președinte al acestui for cultural român din 1998 până în 2006, Eugen Simion a marcat societatea românească prin prezența sa emblematică.

A debutat publicistic cu un articol despre Caietele Eminescu în revista „Tribuna” (1958). A început să colaboreze frecvent la revistele „Gazeta literară”, „Contemporanul” și „Viața românească”.

Din 1968 a colaborat săptămânal la „România literară” și din 1991, la „Literatorul”.

Din 1983 este redactor al revistei „Caiete critice”, revistă de critică și teorie literară, iar din 1990, director al publicației. În 1993 a devenit membru al Academiei Române. În anul 1998 a fost ales președinte al Academiei Române, potrivit Wikipedia.

Doctor Honoris Causa al universităților din Iași, Galați, Târgoviște, Arad și al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău.

A murit academicianul Eugen Simion

În 2006 și-a încheiat mandatul de președinte al Academiei Române. În prezent este președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române. A scris în mod regulat la „Ziua”.

A fost președintele Fundației Naționale pentru Știință și Artă și coordonator al seriei „Opere fundamentale”.