A murit Teodor Corban, cunoscut pentru rolul din filmul „Aferim”

Teodor Corban, cunoscut pentru rolurile din filmele „Aferim”, „După dealuri” sau „Poziţia copilului”, a murit la vârsta de 65 de ani.

Teodor Corban, născut la 28 aprilie 1957, la Iaşi, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1985, la clasa prof. Dem Rădulescu – Dragoş Galgoţiu. Între 1985 şi 1988 a fost actor pe scena Teatrului „V. I. Popa” din Bârlad, apoi a jucat la Teatrul Dramatic din Constanţa. Din 1989 este angajatul Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi.

La Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi a fost aplaudat în numeroase roluri: Prietenul – „Scadenţa” de Elias Canetti, regia Ovidiu Lazăr, 1989, Costică Hazliul, Bondici – „Chiriţa în balon” şi „Chiriţa în Iaşi” de Vasile Alecsandri, regia Ovidiu Lazăr, 1990, Oculistul – „Carol” de Slavomir Mrozek, regia: Irina Popescu Boieru, 1990, Naufragiatul mic – „În largul mării” de Slavomir Mrozek, regia Irina Popescu Boieru, 1990, Rudolf – „Serpentina” de Tankred Dorst, regia Ovidiu Lazăr, 1990, Prospectorul – „Nebuna din Chaillot” de Jean Giraudoux, regia Irina Popescu Boieru, 1991, Dominic – „O întâmplare provincială” de L. Roseba, regia Ion Sapdaru, 1991, Ricardo – „Filomena Marturano” de Eduardo de Filippo, regia Eugen Mercus, 1992, Anucichin – „Căsătoria” de Nikolai Vasilievici Gogol, regia Dan Victor, 1996, Caliope – „Muza de la Burdujeni” de Costache Negruzzi, regia Sorana Coroamă Stanca, 1996, Pera Calenici – „Doamna ministru” de Branislav Nuşici, regia Horea Popescu, 1998, Profesorul – „Lecţia” de Eugen Ionescu, regia Ion Sapdaru, 1998, Peter Stockmann – „Un duşman al poporului”, de Arthur Miller(adaptare după piesa lui Henrik Ibsen), regia: Claudiu Goga, 2016, Ridolfo – „Cafeneaua” de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcărete, 2016, Gunoierul – „Gunoierul” de Mimi Brănescu, regie colectivă, 2018, Tatăl lui Robert – „Acasă la tata” de Mimi Brănescu, regia Claudiu Goga, 2019, Căpitanul – „Trei”, adaptare scenică de Teodor Corban, Constantin Puşcaşu şi Ionuţ Cornilă  după „Trei pe un balansoar” de Luigi Lunari, regia Teodor Corban, 2020, Aleksandr Vladimirovici Serebreakov  -„Unchiul Vanea” de A.P. Cehov, regia Claudiu Goga, 2020, Nunzio – „Terminal: Brazilia” de Spiro Scimone, regie colectivă, 2022. 

În film a ajucat în „Aferim!” (2015) – Costandin, „Un etaj mai jos” (2015) – Sandu Pătraşcu, „Betoniera” (2013) – poliţist secţia 1, „O vară foarte instabilă” (2013) – şeful, „Poziţia copilului” (2013) – dl. Şerban, „După dealuri” (2012) – inspectorul, „Bora Bora” (2011) – inspectorul, „De azi înainte” (2011) – Constantin, „Portretul luptătorului la tinereţe” (2010) – Maior Teodor, „Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarăşi, frumoasă e viaţa!” (2009) – Primarul, „Amintiri din Epoca de Aur 2 – Dragoste în timpul liber” (2009) – Primarul, „Francesca” (2009) – Ion, „The Yellow Smiley Face / Faţa galbenă care râde” (2008) – Florin Popescu, ”4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (2007) – Receptioner Unirea, ”California Dreamin’ (nesfârşit)” (2007) – secretarul de stat, ”A fost sau n-a fost?” (2006) – Virgil Jderescu, „Lombarzilor 8” (2006) – inginerul constructor Vasile Matei, ”Călătorie la oraş” (2003) – Primarul, 

A fost recompensat cu: Premiul Excelenţa în domeniul cultural-artistic – „Seara valorilor” 2015, Premiul la categoria ARTE, Gala „Oamenii Timpului” – 2015, Premiul pentru Cel mai bun actor in rol principal pentru rolul Costandin din filmul „Aferim!” -Gala Premiilor Gopo  2016, A avut colaborări cu TVR, Radio Iaşi, Radio HIT.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Piedone i-a trimis pe locuitorii din Sectorul 5 la un consult medical gratuit

Piedone i-a trimis pe locuitorii din Sectorul 5 la un consult...

Primarul Sectorul 5, Cristian Popescu Piedone a înmânat trimiteri pentru un consult medical gratuit la Clinica Sfântul Andrei, din Primăria Capitalei. Edilul a fost...
Nicolae Ciuca se pregateste sa candideze pentru Cotroceni

Nicolae Ciucă se pregătește să candideze pentru Cotroceni. ”Lucrăm la acest...

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, se pregătește intens pentru alegerile prezidențiale, unde vrea să fie candidat din partea liberalilor. A recunoscut chiar purtătorul de cuvânt...