A patra desemnare, aceeași problemă. Luca Niculescu și un Parlament în care cheia majorității rămâne la PSD

Nicușor Dan a făcut a patra desemnare de premier și a ales din nou o formulă aflată undeva la granița dintre politic și tehnocratic: Luca Niculescu, diplomat cu profil european, experiență instituțională și fără bază parlamentară proprie.

Sună rezonabil. Elegant.

Numai că problema României nu mai este de mult găsirea unui CV bun.

Problema este găsirea a 233 de voturi.

România nu duce lipsă de oameni prezentabili

Luca Niculescu are un profil care se vinde ușor public: fost jurnalist, diplomat, ambasador, om al dosarului OCDE, fără trecut de partid greu, fără războaie interne, fără schelete politice spectaculoase în dulap.

Exact genul de nume care poate fi prezentat drept soluție „serioasă”, „echilibrată”, „europeană”.

Atât doar… că un premier nu este ales prin concurs de CV-uri.

Este desemnat de președinte, dar trebuie votat de Parlament.

Iar aici revine brutal realitatea de care toate formulele prezidențiale par să încerce să se apropie pe ocolite: PSD rămâne indispensabil oricărei majorități funcționale.

Tehnocratul care trebuie să placă PSD

Aici apare paradoxul.

Dacă desemnezi un premier fără partid, presupusa lui neutralitate nu rezolvă aritmetica parlamentară. Doar mută negocierea.

Niculescu nu poate trece prin Parlament pentru că este tehnocrat, independent sau simpatic.

Va trece numai dacă suficiente partide — în primul rând PSD — decid că le convine.

Cu alte cuvinte, ajungem din nou în același loc, numai după un drum mai lung.

PSD nu primește premierul.

Dar PSD păstrează dreptul practic de veto asupra premierului.

Este o construcție politică puțin bizară: în loc să pornești de la majoritatea posibilă și să construiești Guvernul, construiești candidatul și speri că majoritatea se va forma în jurul lui.

Până acum, exact asta nu s-a întâmplat.

A patra desemnare începe să spună ceva despre metodă

După mai multe tentative eșuate, nu mai putem vorbi doar despre ghinionul unor candidați.

Există deja un model.

Cotroceniul caută personalități acceptabile, relativ detașate de partide, cu profil instituțional sau tehnocrat, capabile teoretic să fie tolerate de mai multe tabere.

Numai că politica parlamentară funcționează exact invers: partidele nu votează CV-uri, ci formule de putere.

Cine intră la guvernare?

Cine ia Finanțele?

Cine controlează ministerele grele?

Care este programul?

Ce concesii primește fiecare?

Un premier fără partid poate părea soluția pentru conflict. Dar poate deveni foarte ușor doar ambalajul unei negocieri de partid care se poartă exact ca înainte.

Și aici apare întrebarea pe care Cotroceniul nu o poate evita la nesfârșit

PSD este partidul cu cea mai mare reprezentare parlamentară.

Este o realitate matematică, nu una estetică.

De aceea devine tot mai greu de explicat de ce președintele preferă repetat formule care trebuie, în final, validate de PSD, dar evită formula cea mai directă: desemnarea unui premier provenit chiar din partidul care deține cele mai multe voturi în Parlament.

Poate exista o justificare politică.

Poate exista o strategie.

Dar, după patru desemnări, ea trebuie să devină vizibilă.

Fiindcă altfel apare o întrebare foarte simplă:

dacă oricum niciun premier nu poate trece fără PSD, de ce continuăm să căutăm premierul în altă parte?

Bun, și liniile roșii?

Pe datele de azi, șansele lui Luca Niculescu nu par să stea în capacitatea lui de a „șterge” liniile roșii, ci în aceea de a le face mai puțin relevante pentru câteva zile.

Fiindcă liniile roșii sunt foarte reale:

PNL spune că nu intră la guvernare cu PSD și că nu votează nici „guvern PSD sau paravan PSD”; USR și AUR cer anticipate; PSD îl propune pe Sorin Grindeanu; iar UDMR spune aproape didactic că fără concesii reciproce între PSD și PNL nu se poate forma un guvern stabil. tvrinfo.ro

Niculescu are o singură fereastră de oportunitate:

faptul că nu aparține niciuneia dintre taberele care s-au blocat reciproc.

Asta îi permite să înceapă negocierile fără să declanșeze instantaneu reflexul de respingere pe care l-ar produce Grindeanu pentru PNL sau, invers, încă un liberal pentru PSD. Dar neutralitatea lui nu fabrică voturi.

Problema cea mare este PNL–PSD.

Bolojan a formulat azi linia liberală foarte dur: dacă PSD intră la guvernare, PNL intră în opoziție.

PSD, în schimb, spune că este „parte a soluției” și își revendică premierul. tvrinfo.ro

Niculescu poate încerca aici o formulă intermediară: guvern condus de independent, cu participare politică limitată sau cu sprijin parlamentar din afară.

Numai că PNL a introdus exact antidotul pentru această portiță când a spus că nu va susține nici un „paravan PSD”. tvrinfo.ro

USR și AUR complică și mai mult ecuația.

Ambele au ajuns azi la anticipate, deși din motive și poziții politice total diferite. USR spune că nu vede acum o majoritate stabilă, iar AUR nu mai susține formarea unui nou guvern în actuala configurație. tvrinfo.ro De aici Niculescu nu poate scoate ușor voturi doar prin prestigiul personal.

Cel mai flexibil actor pare UDMR.

Kelemen Hunor n-a închis ușa înainte de desemnare, iar Csoma Botond a spus explicit că PSD și PNL trebuie să facă concesii. tvrinfo.ro Dar UDMR poate lubrifia mecanismul; nu poate înlocui piesele lipsă.

Luca Niculescu poate negocia liniile roșii, dar nu le poate șterge.

Pentru a trece, unul dintre partidele mari trebuie să-și încalce propria declarație făcută literalmente cu câteva ore înainte.

Și aici apare paradoxul interesant: omul cel mai puțin politic dintre candidați trebuie să producă cea mai mare concesie politică de până acum.

De aceea, întrebarea următoare nu este dacă Niculescu este suficient de acceptabil. Probabil că este.

Întrebarea este cine va accepta primul să spună: „ce am zis luni la Cotroceni nu mai este valabil joi în Parlament”.

Acolo se joacă desemnarea asta.