Abramburelul cu șorțuleț al Educației

Publicat: 20 dec. 2021, 17:40, de Ion Teleanu, în OPINII , ? cititori
Abramburelul cu șorțuleț al Educației

Când Ecaterina Andronescu a plecat în 2019 de la șefia Ministerului Educației, toată lumea învățâmântului românesc a răsuflat ușurată. S–a crezut atunci că Ecaterina Andronescu a fost și este regina bramburelilor din ultimii 20 de ani din învâțâmântul românesc. De aceea ea a și fost ”botezată” Abramburica.

Dar, ulterior s-a constatat că ”Abramburica” a fost mic copil pe lângă Monica Anisie ”Pepsiglas” care ne-a anunțat că elevii care nu au curent electric, deci nu pot urma cursurile pe internet, ar putea să învețe de la… televizor. ”Norocul” dascălilor, al părinților și copiilor a fost că Anisie a stat numai un an la butoanele Educației.

Dar învâțământul românesc parcă e blestemat. A scăpat școala românească de Abramburica și Anisie și-a dat peste un alt ”geniu” care-l fac să se răsucească în mormânt pe Spiru Haret.

Este vorba despre arogantul traseist politic Sorin Cîmpeanu ”recomandat” de ”celebrul” fără diploma universitară Alexandru Cumpănașu și ”garantat” de Marea Lojă Națională din România. Și cum a descălecat a doua oară la butoanele învățământului românesc, Sorin Cîmpeanu și-a început recitalul abramburelelor, elucrubrațiilor și a bâlbelor care au aruncat în haos școala românească.

El a susținut că ”experţii în epidemiologie au considerat că riscul este gestionabil, dar că riscul nu poate fi eliminat complet, în timp ce prezența fizică în școli își va face simțite efectele de săptămâna viitoare”. Dar, talentatul ministru al Educației ”ar vrea ca studenții nevaccinați să vina la cursuri îmbrăcați în combinezoane”.

Totodată, Sorin Cîmpeanu ne anunță că ”părinții vor primi formulare pentru vaccinare copiilor”, dar și că ”testul de saliva se poate asemăna cu testul de sarcină sau cu tăierea unghiilor”. Însă, marea ”performanță” a arogantului Cîmpeanu a reușit să-I asmută pe părinți împotriva dascălilor care nu se vaccinează: ”Părinții au dreptul să știe dacă profesorii sunt vaccinați”.

Așadar, talentatul mason ministru al Educației pasează permanent răspunderea și tot timpul nu își asumă deciziile. El tot timpul dă explicații, dar nu își asumă nicio decizie, ceea ce demonstrează că-l plagiază pe Murphy, adică ”Dacă nu poţi să uimeşti lumea cu inteligenţa ta, zăpăceşte-i pe toţi cu tâmpeniile tale!!”.

Așadar, ”România Educată” a lui Iohannis prin Sorin Cîmpeanu, dar sub șorțulețul MLNR, a reușit performanța ca Abramburica să fie academician față de traseistul oportunist ministru al Educației Sorin Cîmpeanu. Astfel spus, viitorul școlii românești sună bine sub ciocanul lui Abramburel Cîmpeanu!