Accident cu patru victime pe un drum național din Giurgiu: O bătrână de 92 de ani, descarcerată de pompieri

Publicat: 16 sept. 2021, 16:45, de Corina Matei, în ACTUALITATE , ? cititori
Accident cu patru victime pe un drum național din Giurgiu: O bătrână de 92 de ani, descarcerată de pompieri

Patru persoane cu vârste cuprinse între 51 şi 92 de ani au fost descarcerate şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu în urma unui accident produs între două autoturisme, pe DN 5B, în localitatea Bălănoaia.

Evenimentul s-a produs joi după-amiază, la ieşire din localitatea Bălănoaia, spre satul Cetatea, unde două autoturisme s-au lovit. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD, o autospecială de stingere, dar şi două ambulanţe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Giurgiu.

Potrivit reprezentanților ISU Giurgiu, echipajele de intervenţie au găsit o femeie, în vârstă de 92 de ani, blocată într-unul din autoturisme, pe scaunul din dreapta faţă, aceasta fiind extrasă din maşină de echipajul de descarcerare. Bătrâna era conştientă şi cooperantă, a fost preluată de paramedicii SMURD şi transportată la spital.

De asemenea, conducătorul autoturismului, un bărbat în vârstă de 70 de ani, a fost transportat la spital de către echipajul SAJ Giurgiu.

În celălalt autoturism se aflau un bărbat în vârstă de 53 de ani şi o femeie, de 51 de ani, care erau răniţi şi au fost preluaţi de echipaje SAJ şi transportaţi la spital.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii rutieri care efectuează cercetări cu privire la cauzele şi condiţiile în care s-a produs accidentul.