Accident rutier grav soldat cu două victime, în Mureș

Publicat: 29 mai 2021, 09:28, de Cezar Amariei, în ACTUALITATE , ? cititori
Accident rutier grav soldat cu două victime, în Mureș

Două persoane au fost transportate în stare gravă la spitalul din municipiul Târnăveni, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit violent de zidul unei case, pe strada Şoimilor din oraş.

Impact violent al unui autoturism intrat într-o casă în municipiul Târnăveni, pe strada Şoimilor. Intervin pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Târnăveni. Autoturismul este avariat în proporţie de 90%„, au informat reprezentanţii ISU Mureş, citați de Agerpres.

Cele două victime sunt bărbaţi, fiind găsiţi în stare inconştientă, unul necesitând să fie descarcerat, iar celălalt se afla în afara autoturismului, lângă carosabil. Ambilor li s-a acordat primul ajutor de către echipajele medicale ajuns la faţa locului, după care au fost transportaţi la Urgenţele spitalului din Târnăveni.

În urma impactului au fost şi scurgeri de combustibil, pompierii aflaţi la faţa locului intervenind şi pentru curăţarea drumului. Circulaţia a fost blocată temporar pe ambele sensuri de mers, a mai precizat sursa citată.