Accident grav. O ambulanță a intrat în coliziune cu o autoutilitară.

Un accident grav a avut loc în această dimineață pe DN 19 Satu Mare – Negreşti Oaş după o coliziune între o ambulanță și o autoutilitară.

În această dimineață, la ora 6.49, în localitatea Ciuperceni de pe DN 19 Satu Mare – Negreşti Oaş, a avut loc un acccident cu victime multiple. Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a anunțat că, în urma coliziunii dintre o ambulanță și o autoutilitară traficul a fost complet blocat.

„În urma evenimentului a decedat o persoană, o persoană este în stop cardiorespirator, iar alte 6 persoane au fost transportate la Spitalul Judeţean Satu Mare pentru investigaţii medicale. În cauză cercetările continuă în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au precizat reprezentanţii IPJ Satu Mare.

Conform ISU Satu Mare, în autoutilitară se aflau cinci pasageri şi în ambulanţă alţi trei. „Până la sosirea pompierilor la faţa locului, patru pasageri din autospecială au reuşit să se autosalveze, unul rămânând încarcerat. Acesta a fost carbonizat. Altei persoane i se aplică manevrele de resuscitare”, au menționat cei de la ISU Satu Mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

INSTANT_VOUCHER_SOCIAL_TICHET_32_INQUAM_Octav_Ganea

Unde vă adresați dacă nu ați primit cardul pentru tichetele sociale...

Deși îndeplinesc condițiile de eligibilitate pentru a obține tichetele sociale de 250 lei, sunt în continuare mulți români care susțin că nu au intrat...

EXCLUSIV: Baza de date a OMS dezvăluie dezastrul. Aproape 5.000.000 de...

Deşi autorităţile de la Bucureşti, şi nu numai, tac în privinţa existenţei unei multitudini de reacţii adverse generate de vaccinurile COVID -19, datele statistice...