Accidentul grav dintre o mașină de poliție și o ambulanță s-a soldat cu victime: Unul din polițiști a decedat

Publicat: 02 ian. 2021, 14:42, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Accidentul grav dintre o mașină de poliție și o ambulanță s-a soldat cu victime: Unul din polițiști a decedat

Unul dintre cei doi ofițeri care au fost răniți grav în urma accidentului de ieri din județul Olt a murit sâmbătă.

Accidentul mortal a avut loc pe 1 ianuarie, în județul Olt. Mașina poliției însoțea o salvare ce transporta un pacient.

Polițistul care a murit în urma accidentului avea 50 de ani și era polițist în cadrul Postului de Poliţie Morunglav de un deceniu.

”Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt deplânge stingerea din viaţă a colegului nostru, Nitu Fănel, în vârstă de 50 de ani, din cadrul Postului de Poliţie Morunglav. Vestea cumplitului accident de circulaţie din prima zi a acestui an ne-a zguduit pe toţi şi ne-a încărcat inimile de durere, tristeţe şi compasiune”, a transmis, sâmbătă, Poliţia Olt.

Doi polițiști au fost răniți grav după ce mașina de serviciu în care se aflau s-a ciocnit cu o ambulanță, pe DN 64 Caracal-Găneasa. Ambele echipaje au fost chemate la același caz, pentru preluarea unei persoane cu un comportament violent. Și aceasta a fost rănită în urma impactului.

În urma ciocnirii, ambii poliţişti din autospecială au suferit leziuni grave, iar asistentul medical din ambulanţă a fost rănit uşor, toţi fiind evaluaţi medical la faţa locului. Unul din ofițerii aflați la datorie a murit.

Conform IPJ Olt, ambele echipaje  interveneau la acelaşi caz şi anume preluarea unei persoane cu comportament violent şi transportarea acesteia la o unitate medicală. În afară de cei doi poliţişti, au mai fost răniţi asistenta medicală, ambulanţierul şi pacientul care fusese preluat.