Această profesoară este în concediu medical de 16 ani, iar acum dă în judecată școala pentru că i-a cerut un control!
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/01/scoala-elevi-banca.jpg)
O profesoară din Germania, aflată în concediu medical de 16 ani, a ajuns în atenția opiniei publice după ce a acționat în instanță angajatorul care i-a solicitat dovezi privind starea de sănătate.
Cadrul didactic, al cărui nume nu a fost făcut public, a predat la un colegiu profesional din districtul Wesel, landul Renania de Nord-Westfalia. Din 2009, aceasta a rămas în concediu medical, continuând să încaseze integral salariul lunar pe baza unor certificate medicale prezentate regulat. În toată această perioadă, nu i s-a cerut niciodată să efectueze o evaluare medicală oficială.
Situația a fost descoperită în acest an, în urma unei verificări dispuse de un nou administrator al școlii. Controlul a evidențiat o lacună procedurală: documentele prezentate de profesoară nu au fost susținute de un raport medical oficial.
În loc să accepte examinarea solicitată, femeia a intentat proces, susținând că cererea îi încalcă drepturile. Instanța a respins acțiunea, catalogând situația drept „de neînțeles” și obligând-o să achite cheltuieli de judecată în valoare de 2.500 de euro.
Cazul a generat dezbateri la nivel național, întrucât profesorii din Germania au statut de funcționari publici, ceea ce le oferă protecții semnificative, inclusiv concediu medical pe termen nelimitat cu plata integrală a salariului. Totuși, statutul implică și reguli stricte. Potrivit relatărilor din presa locală, profesoara ar fi înființat o companie în domeniul medical și ar fi lucrat ca naturopat în perioada concediului, ceea ce, dacă se confirmă, ar putea duce la pierderea salariului, a pensiei și a statutului profesional.
Experții juridici avertizează însă că este improbabil ca statul să recupereze sumele plătite, întrucât demonstrarea retroactivă a lipsei unei afecțiuni este aproape imposibilă.
„Problema este una de sistem”, a explicat profesorul de drept Ralf Delgmann pentru The Munich Eye. Spre deosebire de angajații din mediul privat, care după șase săptămâni trec pe indemnizații reduse, funcționarii publici din Germania pot primi salariul întreg până la pensionare, fără un control riguros.