Activele fondurilor globale de investiții și de pensii au ajuns la nivelul record de 31.900 miliarde dolari

Activele deţinute de fondurile suverane de investiţii şi fondurile publice de pensii din întreaga lume au atins anul trecut un nivel record de 31.900 de miliarde de dolari, graţie creşterii acţiunilor americane şi preţului petrolului, iar investiţiile făcute de aceste fonduri au atins cel mai ridicat nivel din ultimii ani, arată un raport anual publicat sâmbătă de Global SWF, transmite Reuters.

Conform acestui raport, activele gestionate de fondurile suverane de investiţii au crescut cu 6% anul trecut până la 10.500 miliarde de dolari, în timp ce activele fondurilor publice de pensii au crescut cu 9% până la 21.400 miliarde de dolari.

Raportul precizează de asemenea că investitorii de stat au alocat mai mulţi bani, atât cu privire la numărul tranzacţiilor încheiate cât şi cu privire la volumul tranzacţiilor, decât în cei şase ani precedenţi. Aproximativ 215,6 miliarde de dolari au fost cheltuiţi anul trecut pentru achiziţii, dintre care jumătate de fondurile suverane.

În fruntea clasamentului este fondul suveran de investiţii din Singapore (GIC), care şi-a majorat cu 75% sumele pentru achiziţii până la 31,1 miliarde de dolari, fonduri care au fost împărţite de-a lungul a 109 de tranzacţii. O treime din acest capital a fost investit în imobiliare, în special în logistică.

Pe ansamblu, pieţele emergente au rămas în urmă, atrăgând doar 23% din capital în 2021, una din cele mai slabe cifre din ultimii şase ani, susţine Diego Lopez analist la Global SWF. „Pandemia a provocat o modificare de amploare a strategiei, cu o reorientare spre sectoare care ar urma să crească exploziv în contextul modificării stilurilor de viaţă, comportamentului consumatorilor şi nevoilor publicului”, a spus Diego Lopez, menţionând în special sectoarele sănătăţii, retailului şi tehnologiei.

Activele totale au fost stimulate în 2021 de lansare a patru noi fonduri suverane de investiţii. Unul din cele mai importante, în termeni de active, este Azerbaijan Investment Holdings (AIH), care a primit pachete de acţiuni la o serie de mari companii precum SOCAR, compania petrolieră naţională din Azerbaidjan.

Alte state care au lansat fonduri suverane de investiţii au fost Bangladesh, Capul Verde şi Rio de Janeiro, în timp ce Israel, Namibia, Bahamas şi Mozambic urmează să îşi lanseze propriile lor fonduri suverane de investiţii în 2022.

Raportul anual elaborat de Global SWF a analizat date cu privire la activele a 161 de fonduri suverane de investiţii şi 275 de fonduri publice de pensii.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Firea a dat cartile pe fata despre trecerea ei pe lista la europarlamentare

Firea a dat cărțile pe față. ”Sper că nu m-au trimis...

Gabriela Firea și-a dorit să fie candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, a insistat cât a putut, însă conducerea a decis să meargă pe mâna...

Mari producători din industria tutunului susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor...

BAT și Philip Morris România, mari producători din industria tutunului, susțin taxarea echitabilă a tuturor produselor cu nicotină și solicită Guvernului accizarea pliculețelor cu...