Actriţa Brigitte Bardot, amendată cu 20.000 de euro. Pentru ce e pedepsită

Publicat: 04 nov. 2021, 20:00, de Eliza Popa, în LIFESTYLE , ? cititori
Actriţa Brigitte Bardot, amendată cu 20.000 de euro. Pentru ce e pedepsită

Actriţa Brigitte Bardot, care i-a calificat în 2019 pe locuitorii din Reunion, insulă franceză din Oceanul Indian, drept „autohtoni care şi-au păstrat genele de sălbatici”, e obligată să plătească 20.000 de euro amendă pentru injurii publice, relatează AFP.

Bruno Jacquelin, ataşatul de presă al actriţei franceze, urmărit penal pentru complicitate la injurii publice, a fost la rândul său condamnat de justiţie la 4.000 de euro amendă. Brigitte Bardot, în vârstă de 85 de ani, a făcut aceste remarci într-o scrisoare adresată în 2019 prefectului insulei Reunion. La cererea angajatorului său, Bruno Jacquelin a transmis scrisoarea mai multor mass-media, inclusiv AFP.

Reacţii de indignare

Pe 7 octombrie, în timpul procesului, parchetul a cerut o amendă de 25.000 de euro împotriva actriţei şi 5.000 de euro împotriva colaboratorului său. Creatoare a unei fundaţii care-i poartă numele şi care se ocupă de protecţia animalelor, Brigitte Bardot i-a trimis în martie 2019 o scrisoare deschisă lui Amaury de Saint-Quentin, pe atunci prefect al insulei franceze Reunion. Susţinând că este „invadată de scrisori (…) care denunţă actele de barbarie pe care locuitorii din Reunion le comit asupra animalelor„, Brigitte Bardot a declarat că „autohtonii şi-au păstrat genele de sălbatici„.
Aceste remarci au provocat reacţii de indignare pe insula franceză. Annick Girardin, pe atunci ministru francez pentru Teritoriile de peste mări, i-a trimis o scrisoare deschisă actriţei. „Rasismul nu este o opinie, este o infracţiune„, a afirmat ea.

Citiți și: Actriţa Brigitte Bardot se dezlănțuie și ia amendă: “Autohtonii şi-au păstrat genele de sălbatici”