Adio amenzi pentru permisul uitat acasă. Proiectul de lege care schimbă Codul Rutier

Publicat: 19 iul. 2026, 11:17, de Alexandra Costea, în LIFESTYLE , ? cititori
Adio amenzi pentru permisul uitat acasă. Proiectul de lege care schimbă Codul Rutier
Sursă foto: Facebook

Vești bune pentru șoferii care își uită acasă permisul de conducere sau talonul mașinii. Ar putea scăpa de fără amendă. Iată noua inițiativă legislativă adoptată de Senat!

Ce prevede noul proiect legislativ

Inițiativa, care a fost depusă în luna aprilie a acestui an, propune modificarea și completarea Codului Rutier. Mai exact, acesta prevede eliminarea sancțiunii aplicate în prezent șoferilor care nu au la ei permisul de conducere sau talonul, în condițiile în care aceste documente pot fi verificate digital de către polițiști, la fața locului.

Argumentul inițiatorilor este unul pe cât se poate de simplu: România dispune deja de baze de date digitale care permit verificarea rapidă a valabilității permiselor și a înmatriculării vehiculelor. Practic, un polițist poate afla în câteva secunde, direct din sistem, dacă un șofer are sau nu dreptul legal de a conduce, sau dacă mașina este înmatriculată corespunzător.

Modificările prevăzute de inițiativa legislativă

Proiectul nu elimină obligațiile legale ale șoferilor, ci doar sancțiunea pentru o problemă strict administrativă, adică uitarea actelor acasă. Cei care conduc fără permis valabil sau cu mașina neînmatriculată riscă în continuare sancțiuni, exact ca până acum.

Cu alte cuvinte, modificarea vizează exclusiv acele cazuri în care documentele există, sunt valabile, dar șoferul nu le are fizic asupra sa în momentul controlului. Pentru aceste situații, verificarea electronică ar urma să înlocuiască amenda aplicată în prezent.

Când ar putea intra în vigoare măsura

Momentan, proiectul a trecut doar de Senat, care are rol de primă cameră sesizată în acest caz. Pentru a deveni lege, inițiativa trebuie să fie adoptată și de Camera Deputaților, care este forul decizional pentru acest tip de modificare legislativă. Ulterior, legea va intra în vigoare doar după ce va fi promulgată de președintele României.

Rămâne de văzut dacă termenele parlamentare vor permite finalizarea rapidă a procesului legislativ și dacă proiectul va suferi modificări suplimentare pe parcursul dezbaterilor din Camera Deputaților. Până atunci, șoferii rămân sub incidența regulilor actuale, care prevăd sancțiuni pentru lipsa fizică a documentelor, indiferent de valabilitatea lor reală.