Adio Ciucă! Kelemen Hunor negociază cu viitorul premier

Publicat: 12 iun. 2023, 16:37, de Florentin Lucaniuc, în POLITICĂ , ? cititori
Adio Ciucă! Kelemen Hunor negociază cu viitorul premier
Kelemen Hunor_INQUAM_Photos_George_Calin

Nici nu s-a uscat bine cerneala pe demsia lui Ciucă, că liderul UDMR l-a dat uitării și se duce la negocieri direct la Marce Ciolacu.

 UDMR nu se ridică de la masa negocierilor pentru viitorul guvern şi nici nu se va ridica, a declarat, luni, liderul formaţiunii, Kelemen Hunor, care a reafirmat că fără Ministerul Dezvoltării nu se poate continua şi că propunerea privind structura viitoarei coaliţii va aparţine lui Marcel Ciolacu.

„Sunt convins că este în interesul partenerilor noştri şi al societăţii ca PSD, PNL şi UDMR să continue să guverneze împreună. Partenerii noştri cunosc intenţiile noastre: prima opţiune pentru noi este respectarea protocolului, deoarece cuvântul dat, actul semnat ne obligă; totodată, fără Ministerul Dezvoltării nu putem continua. Nu ne-am ridicat de la masa negocierilor şi nici nu ne vom ridica, deoarece UDMR şi-a asumat responsabilitatea guvernării până în anul 2024”, a scris Kelemen Hunor pe Facebook.

El a adăugat că, din momentul în care preşedintele ţării îl va desemna pe Marcel Ciolacu în funcţia de prim-ministru, va fi responsabilitatea sa să formeze un Guvern, după care UDMR va aştepta propunerea privind structura coaliţiei de guvernare.

„După desemnare, aşteptăm propunerea premierului Ciolacu privind structura coaliţiei de guvernare”, a precizat Kelemen Hunor.