Administraţia SUA a decis împotriva desemnării Rusiei ca stat sponsor al terorismului

Guvernul Statelor Unite nu intenţionează să desemneze Rusia ca stat sponsor al terorismului, a indicat marţi John Kirby, coordonatorul pentru comunicaţii strategice al Consiliului de Securitate Naţională de la Casa Albă, transmite dpa.

Anunţul a survenit la o zi după ce preşedintele Joe Biden i-a răspuns unui reporter că administraţia sa nu are în plan să facă o astfel de desemnare. Biden nu a dat însă alte detalii.





‘Considerăm că, pur şi simplu, acesta nu este cea mai bună şi mai eficientă cale de a continua să tragem Rusia la răspundere’, le-a declarat marţi John Kirby reporterilor.

‘Nu a fost (o idee) respinsă cu uşurinţă. Am analizat-o serios’, a adăugat el.

Guvernul american a luat în considerare posibilele ramificaţii ale unei astfel de desemnări, a discutat cu experţi şi a ajuns la concluzia că o astfel de desemnare ar putea, în fapt, să împiedice eforturile ONG-urilor de a livra sprijin umanitar Ucrainei, a spus Kirby.

El a adăugat că desemnarea ar fi putut totodată să afecteze negativ poziţia Ucrainei la masa negocierilor dacă discuţiile cu Rusia s-ar relua.

Parlamentul leton a desemnat recent Rusia ca stat sponsor al terorismului, iar guvernul ucrainean a cerut Statelor Unite să ia aceeaşi măsură.

Pe lista statelor desemnate de SUA ca sponsori ai terorismului se află în prezent Siria, Iran, Coreea de Nord şi Cuba, toate fiind supuse de Washington unor sancţiuni care vizează ajutorul pentru dezvoltare, exporturile de armament şi sectorul financiar. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...