Unde se află terenurile neproductive ale ADS pentru eoliene: în Călărași și Dolj

Publicat: 08 nov. 2023, 07:00, de Viorela Pitulice, în News , ? cititori
Unde se află terenurile neproductive ale ADS pentru eoliene: în Călărași și Dolj

Agenția Domeniilor Statului (ADS) anunță că a terminat inventarierea scriptică a terenurilor proprietate de stat care ar putea să fie folosite pentru înființarea de centrale electrice eoliene sau fotovoltaice. Cele mai mari suprafețe se află în județele Călărași – 26.625 ha, Sibiu – 9.377 ha și Dolj – 4.906 ha.

Astfel, au fost identificate aproximativ 8.500 ha de teren agricol neproductiv, din care cele mai importante suprafețe se află în județul Constanța – 2.738 ha, în județul Brăila – 1.550 ha și în județul Argeș – 1.222 ha, informează Agenția.

La acestea se adaugă circa 76.000 ha, terenuri agricole clasele IV și V, adică cele mai slabe din punct de vedere al bonității agricole. Cele mai importante suprafețe se află în județul Călărași -26.625 ha, în județul Sibiu – 9.377 ha și județul Dolj- 4.906 ha.

Terenurile proprietate de stat și administrate de ADS ce vor putea fi folosite pentru investiții în energie regenerabilă în cadrul Planului REPowerEU vor fi înscrise în Registrul Unic de Inventariere al Terenurilor Neproductive numai după identificarea exactă și efectuarea studiilor pedologice.