ADS vrea bani din producția de energie verde ca să cumpere terenuri

Publicat: 08 feb. 2023, 09:08, de Viorela Pitulice, în ESENȚIAL , ? cititori
ADS vrea bani din producția de energie verde ca să cumpere terenuri

Agenţia Domeniilor Statului (ADS) se va implica alături de alte entităţi importante în sectorul energetic în realizarea de capacităţi de producere a energiei verzi cu ajutorul fondurilor europene. Sumele obținute vor fi folosite pentru achiziţionarea de noi terenuri cu destinaţie agricolă, care vor fi concesionate, urmând să genereze venituri la bugetul de stat, după cum își propune agenția.

În acest scop, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind unele măsuri pentru realizarea investiţiilor necesare dezvoltării infrastructurii energetice a României finanţate din fonduri alocate în cadrul capitolului REPowerEU, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Ministerul Agriculturii, alături de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Ministerul Energiei, a inițiat acest poiect de act normativ, potrivit unui comunicat al MADR.
 
„Agenţia Domeniilor Statului, ca entitate juridică responsabilă cu administrarea terenurilor cu destinaţie agricolă, se va implica alături de alte entităţi relevante în sectorul energetic, în scopul dezvoltării şi exploatării potenţialului de investiţii în sensul creării de capacităţi de producere a energiei verzi, în proiectele finanţate din fonduri europene, în mod direct sau în asociere ori prin funcţiile şi atribuţiile delegate de către instituţiile cu rol în atragerea fondurilor europene prin gestionarea şi implementarea proiectelor cu finanţare europeană. Drept urmare, se impune modificarea şi completarea corespunzătoare a Legii nr. 268/2001”, se precizează în comunicat.

În proiectul de act normativ se arată că se impune modificarea şi completarea la articolul XII, alineatul (2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului pentru accelerarea implementării proiectelor de infrastructură finanţate din fonduri externe nerambursabile, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative nr. 171/2022. Principalele prevederi cu impact asupra bugetului sunt următoarele:

1) Coordonatorii de reformă/investiţii precum şi beneficiarii proiectelor finanţate din fonduri alocate în cadrul Planului Naţional de Redresate şi Rezilienţă angajează cheltuieli pentru implementarea acestora prin încheierea de contracte de achiziţie publică pentru unul sau mai multe proiecte cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind achiziţiile publice;

(2) Valoarea estimată a proiectelor prevăzută la alin. (1) se stabileşte în conformitate cu prevederile legale în vigoare pentru fiecare proiect în parte, cumulat pe loturi/sau în totalitate şi stă la baza fundamentării tipului de procedură de achiziţie publică potrivit prevederilor legale în vigoare;

(3) Proiectele implementate de coordonatorii de reformă/investiţii, precum şi de beneficiarii care au încheiate contracte de finanţare se cuprind în planul de achiziţii publice, fiecare în parte, cumulat pe loturi/sau în totalitate, la valoarea estimată;

(4) Proiectele menţionate la alin. (1) au documentaţiile tehnico-economice elaborate şi aprobate conform prevederilor legale în vigoare privind investiţiile publice”, se arată în documentul citat.

Citește si Vestea surpriză privind îngrășămintele. “Totul e o loterie”

Prin prezentul proiect se mandatează reprezentanţii legali ai organelor de conducere de la nivelul administratorului/operatorului infrastructurii hidroenergetice, administratorului terenurilor care fac obiectul proiectelor din anexa sau de la nivelul administratorului/operatorului infrastructurii de irigaţii să aprobe/să contracteze/să finanţeze categoriile de cheltuieli prevăzute la alin.(1).

Cheltuielile cu operaţiunile necesare desfăşurării activităţii structurii de specialitate, ce va gestiona proiectele cu finanţare din fonduri europene, vor fi deduse din Fondul Naţional pentru Achiziţia Terenurilor.

Fondul va fi constituit din venituri proprii – încasările din concesionarea terenurilor agricole degradate, din clasa a V-a de calitate, a terenurilor neproductive şi a terenurilor categoria de folosinţă curţi-construcţii, inclusiv canale, din domeniul public sau privat, către persoane de drept public sau privat în scopul producerii de energie din surse regenerabile.

După deducerea cheltuielilor, sumele rămase din Fondul National pentru Achiziţia Terenurilor vor fi utilizate în scopul achiziţionării de noi terenuri cu destinaţie agricolă, care vor fi concesionate, aducând astfel venituri la bugetul de stat, se mai precizează în comunicat.