Firmele austriece, afaceri și profituri de miliarde din industria lemnului, derulate în România

Publicat: 16 dec. 2022, 07:00, de Viorela Pitulice, în News , ? cititori
Firmele austriece, afaceri și profituri de miliarde din industria lemnului, derulate în România
lemn

Industria lemnului reprezintă unul din sectoarele de interes major pentru Austria, dovadă fiind și numele grele care sunt prezente în România. De altfel, le-a mers și foarte bine la noi, pentru că afacerile au crescut spectaculos chiar și în pandemie, iar profiturile s-au dublat aproape de la an la an.

Materia primă, lemnul, provine în mare parte din România, în condițiile în care austriecii sunt responsabili pentru reducerea suprafeței de păduri cu peste 10% într-un secol, potrivit datelor din piață, dar se apelează și la importuri.

Una peste alta, austriecii dețin la noi câteva din cele mai mari unități de producție pe care le au în sectorul prelucrării lemnului la nivel global. S-au aflat, însă, în centrul a numeroase scandaluri de-a lungul timpului, în condițiile în care au prelucrat lemn tăiat ilegal.

Iată care sunt și principalele afaceri cu capital austriac din sectorul prelucrării lemnului și activități conexe:

  • Cel mai important jucător este HS Timber Productions SRL, fosta Holzindustrie Schweighofer SRL, o companie controversată și foarte profitabilă –  cu câștig net de 624,6 milioane de lei în 2021, aproape dublu față de anul anterior, la o cifră de afaceri de peste 3,1 miliarde de lei, comparativ cu 2,4 milioane lei, în 2020, ceea ce o plasează pe locul trei în topul afacerilor austriece din România. Societatea avea 1.575 angajați, dar și datorii de 278 milioane lei.

Cu obiect principal de activitate prelucrarea materialelor lemnoase, dar cu activități și în bioenergie și afaceri imobiliare, HS Timber Group procesează undeva la 15% din totalul lemnului de răşinoase recoltat în România, conform datelor din piață.

Lemnul prelucrat în România provine însă și din import (circa 50% din total) din ţări precum Cehia, Bosnia, Ungaria, Polonia, Germania și chiar Austria, produsele obținute aici fiind vândute în zeci de țări din lume.

În România, compania este activă din anul 2002, primă fabrică fiind deschisă în 2003. La acest moment, HS Timber Group este lider în afacerile europene de prelucrare a lemnului, având peste 3.100 de angajați în unitățile de producție din România, dar și în țări precum Austria, Germania, Finlanda.

În contextul actual, determinat de explozia prețurilor la lemn, compania a anunțat în martie 2022 că restructurează activitatea. Astfel, la Reci – Covasna și Sebeș-Alba funcționează fabrici de cherestea, la care se adaugă fabrica de panel de la Comănești, în timp ce la Rădăuți se reduce activitatea, iar fabrica de panouri din lemn masiv de la Siret a fost închisă.

  • Un alt jucător important pe piață este și firma Kronospan, cel mai mare producător de plăci pe bază de lemn din lume, austriac după nume, dar cu sediul în Liechtenstein. Acesta este prezent și în România cu două fabrici, la Brașov și Sebeș, dar și cu un depozit la Constanța.

Prima mare investiţie a Kronospan a fost în judeţul Alba, la Sebeş, unde a fost achiziţionată, în 2004, fabrica de plăci PAL de la Gruppo Frati, devenită Kronospan Sebeş SA. În 2007, Kronospan a dat drumul pe platforma industrială la o instalaţie de producere a formaldehidei, operată de Kronochem Sebeş SRL. Doi ani mai târziu, a fost inaugurată fabrica de la Brașov fără să existe autorizație de mediu, similar ca și în cazul Sebeșului. În timp, lucrurile s-au rezolvat.

De-a lungul anilor, Kronospan a fosta acuzată de mai multe ori că funcționează fără autorizaţii, avize sau acorduri de la autorităţile autohtone. A mers mai departe, însă, de fiecare dată, amenzile fiind foarte mici.

În 2021, Kronospan Trading de la Sebeș, cu obiect de activitate producția de rășini lichide, a avut o cifră de afaceri de 2,4 miliarde lei, față de 1,5 miliarde lei, în 2020, profit de 172 milioane lei, după pierderi de 36 milioane lei, în anul anterior, și datorii de 1,1 miliarde lei, dublu cumparativ cu 2020.

Cât privește Kronochem Sebeș, aceasta a avut în 2021 o cifră de afaceri de 119 milioane lei, față de 60 milioane lei, în anul anterior, un profit de 6,4 milioane lei, raportat la 2,2 milioane lei, în 2020 și datorii de 88 milioane lei.

  • Un jucător de top pe piață este și Egger România, parte a furnizorului austriac de materiale pe bază din lemn pentru mobilier şi amenajări interioare, construcţii şi pardoseli. Compania deține o unitate de producție la Rădăuți, în județul Suceava unde lucrează circa 900 de angajați. Aici sunt produse plăci de PAL brut și melaminat pentru industria mobilei, precum și plăci OSB pentru industria construcțiilor din lemn și sectorul retail. Aceasta este una dintre cele două fabrici de OSB pe care grupul le deține la nivel mondial, în 2021 producția ridicându-se la aproximativ 4,7 milioane m3 de OSB. Investițiie realizate la Rădăuți se ridică la circa 500 milioane euro.

În 2021, Egger România a avut o cifră de afaceri de 2 miliarde lei, față de 1,4 miliarde lei, în 2020, un profit de 224 milioane lei, raportat la 64 milioane lei, în 2020, datorii de 218 milioane lei și peste 800 angajați.

În același timp, Egger Technologia de la Rădăuți, a raportat afaceri de 480,6 milioane lei, profit de 39 milioane lei, comparativ cu 12 milioane lei, în 2020, și datorii de 56 milioane lei la 50 de angajați.

  • Nu putem face abstracție și de retailerul Hornbach, unul dintre principalii jucători ai pieței europene de materiale de construcții și grădinărit, cu o rețea de circa 10 magazine în România. În 2021, afacerile au depășit 1,2 miliarde lei, raportat la 1 miliard lei, anul anterior, profitul a fost de 55 milioane lei, raportat la 47 milioane lei, în 2020. Datoriile au atins 358 milioane lei la un efectiv de 1.000 angajați.