AFIR: Peste 109 milioane euro fonduri europene pentru apicultori. Cum au fost cheltuiți banii

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a finanţat până în prezent 5.495 de apicultori prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) în cadrul programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020), valoarea proiectelor depăşind 109 milioane de euro, informează AFIR.

Este vorba de sprijin nerambursabil pentru achiziţia de stupi, familii de albine sau pentru procesarea mierii.

Apicultorii au accesat fonduri europene nerambursabile acordate prin submăsurile 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole”, 4.2 „Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul produselor agricole”, 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” şi 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”.

Au mai fost accesate submăsurile 9.1 „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol” şi 16.4 „Sprijin acordat pentru cooperare orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectoarele agricol şi pomicol”.

Interes mare pentru achiziția de familii de albine

Cele mai multe proiecte pentru apicultură au fost finanţate prin intermediul submăsurii 6.3. Astfel, prin această submăsură s-au finanţat 4.667 de proiecte cu o valoare publică contractată de aproape 70 milioane euro. Aceste proiecte au vizat achiziţia de familie de albine sau instrumentar apicol.

Proiectele dedicate apiculturii finanţate prin submăsura 6.1 sunt în număr de 801, cu o valoare publică contractată de 33,1 milioane euro şi au prevăzut atât achiziţii, cât şi mică procesare la nivelul exploataţiei apicole.

De asemenea, prin submăsura 4.1 au fost finanţate 6 proiecte pe apicultură, cu o valoarea publică contractată de peste 2,4 milioane euro. Tipurile de investiţii vizează înfiinţarea/ modernizarea stupinelor prin achiziţie echipamente apicole şi amenajare spaţii pentru procesare, condiţionare produse apicole. Prin submăsura 4.2 beneficiarii au primit finanţare pentru 5 proiecte de investiţii în domeniul apicol cu o valoare publică contractată de peste 2,3 milioane de euro, finanţarea fiind acordată pentru unităţile de procesare, ambalare şi comercializare produse apicole.

AFIR precizează că prin submăsura 9.1 „Înfiinţarea grupurilor de producători în sectorul agricol” a fost finanţat un proiect privind promovarea şi comercializarea în comun a producţiei de miere şi produse apicole realizate de membrii unui grup de producători. Valoarea publică contractată a acestui proiect este de 107.200 euro, iar din grup fac parte nouă exploataţii agricole.

Mai mult, submăsura 16.4 „Sprijin acordat pentru cooperare orizontală şi verticală între actorii din lanţul de aprovizionare în sectoarele agricol şi pomicol” a finanţat 15 proiecte care vizează cooperarea actorilor locali în vederea susţinerii lanţurilor scurte de aprovizionare cu produse apicole. Cele 15 proiecte au primit finanţare pentru 74 membri, din care 43 sunt fermieri (exploataţii care participă în proiectele de cooperare). Valoarea publică contractată a acestor proiecte este de 1,27 milioane euro.

 

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Surpriză: CFR Călători a scăpat iar de Smart-ul lui Dragnea și...

La compania CFR Călători este mare sărbătoare, pentru că unul dintre cei mai controversați directori, susținut de Dragnea și Grindeanu, a demisionat din Consiliul...

Andrei Bogdan Zidaru, directorul Spitalului de urgență Floreasca: mason, specialist în...

Andrei Bogdan Zidaru a fost numit, la finele anului trecut, în funcția de manager al Spitalului de Urgență Floreasca București la solicitarea ministrului Alexandru...