Agricultorii consideră că incompetența lui Oros și Ghinea a scos agricultura din PNRR

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare consideră total inadecvată abordarea de a exclude agricultura din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pe motiv că acest sector beneficiază de fonduri europene prin PNDR şi face apel la Guvern, la Ministerul Agriculturii condus de liberalul Adrian Nechita Oros şi la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene avându-l la butoane pe useristul Cristian Ghinea să facă toate demersurile posibile ca până la aprobarea finală a PNRR să fie inclusă Strategia de Gestionare Integrată a Apei, cu o finanţare de 2,6 miliarde de euro pentru sectorul agricol românesc.

Într-un comunicat, Alianţa arată că acest lucru se poate realiza fie prin diminuarea sau realocarea bugetelor altor programe, fie prin redirecţionarea eventualelor sume necheltuite, fie prin suplimentarea bugetului PNRR.

„Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare îşi exprimă dezamăgirea asupra comunicării deficitare privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pentru sectorul agricol, sector strategic de importanţă naţională. Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare a transmis Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – MADR şi Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene – MIPE, o propunere de finanţare prin PNRR pentru reabilitarea sistemului de irigaţii, care se încadra în mod natural în noul context verde şi digital al agriculturii europene, pornind de la situaţia actuală şi care să ofere sectorului agricol din România, şansa de a deveni cu adevărat rezilient, deci, viabil şi competitiv şi care, în contextul unui an agricol precum 2020, să reducă presiunea asupra bugetului naţional”, se spune în comunicat.

Adrian Oros si Cristian Ghinea
Adrian Oros si Cristian Ghinea

AAC subliniază că valoarea producţiei de cereale a anului agricol 2020, afectată de pandemia COVID-19, dar mai ales de seceta pedologică şi arşiţa atmosferică fără precedent, a suferit o contracţie de 33% în preţuri curente (conform Eurostat).

Fermierii grav afectaţi sunt în prezent grav decapitalizaţi, împovăraţi financiar, fără lichidităţi imediate ori garanţii disponibile pentru obţinerea de finanţări, astfel încât redresarea şi rezilienţa sunt posibile doar prin eforturi comune şi susţinute prin politici de stat şi mediul privat, atrage atenţia Alianţa.

„Ori, o radiografie la zi a stării sectorului agricol arată următoarele: deşi au căzut precipitaţii în această primăvară, acestea nu au avut o repartiţie uniformă, astfel încât sunt încă multe zone (mai ales în Moldova şi Dobrogea) unde deficitul hidric de anul trecut nu a fost încă depăşit; diferenţele mari de temperatură dintre zi şi noapte, temperaturile scăzute din timpul zilei manifestate pe o perioadă îndelungată în această primăvară împiedică realizarea fotosintezei în condiţii optime şi vor afecta producţia agricolă din acest an; preţurile inputurilor agricole, care în unele cazuri s-au dublat faţă de anii anteriori, se reflectă în costuri şi erodează rentabilitatea activităţilor agricole impulsionată de conjunctura favorabilă a pieţei mondiale de cereale şi oleaginoase; potrivit prognozelor meteorologice, există în continuare riscul ca randamentele să fie modeste la culturile de primăvară”, se menţionează în comunicat.

Recolte calamitate în 2020

Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare arată că această stare de lucruri, venită după condiţiile anului 2020, un an extraordinar de greu pentru cei cu recolte calamitate, impune intervenţia statului prin alocarea urgentă de resurse financiare, la prima rectificare bugetară din anul 2021, după cum urmează: circa 200 milioane de euro pentru despăgubirile aferente culturilor de primăvară, pentru care există procese verbale de constatare şi evaluare a daunelor provocate de seceta pedologică şi arşiţa atmosferică din 2020; circa 60 milioane de euro aferente ANT reduse în 2021; circa 435 milioane de euro aferente unui singur an pentru finanţarea investiţiilor din strategia integrată pentru gestionarea apei (1/6 din suma necesară până în 2026) pentru eficientizarea infrastructurii principale de irigaţii, desecări, drenaje, combaterea eroziunii solului, prevenirea deşertificării şi dezvoltarea sistemului de antigrindină şi creştere a precipitaţiilor.

Propunerile transmise de Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare în legătură cu includerea în propunerea de PNRR a strategiei de gestionare eficientă a resurselor de apă pentru irigaţii (modernizare, reabilitare verde) sunt în deplină concordanţă cu solicitările UE, de minimum 36% componentă verde, minimum 20% digitalizare, nu afectează mediul, reduc semnificativ pierderile de apă, creează acumulări de ape moderne şi vin acompaniate de analize de impact. De asemenea, de importanţă deosebită este şi faptul că circa 40-45% din bugetul propus, este reinvestit în România prin proceduri de tip offset (transfer de tehnologie de fabricaţie echipamente, calificare forţă de muncă, dezvoltare de aplicaţii digitale avansate cu firme româneşti, instruire şi asistenţă fermieri pentru conectare integrată a exploataţiilor irigate, pe principiul on-demand”, susţin membrii Alianţei.

În acest context, ei consideră total inadecvată abordarea de a exclude agricultura din PNRR pentru motivul că acest sector economic beneficiază de fonduri europene prin PNDR, deoarece Pilonul II pune la dispoziţie resurse de investiţii pentru infrastructura secundară.

„Sumele aferente Strategiei de Gestionare Integrată a Apei sunt pentru a realiza investiţii în infrastructura principală, şi care trebuie realizată de statul român! De aceea, permiteţi-ne să ne exprimăm nedumerirea şi dezamăgirea profundă că nu a fost transmisă la Bruxelles Strategia de Gestionare Integrată a Apei ca Resursă Neregenerabilă, vitală pentru România, pentru a fi inclusă în PNRR şi că au fost secretizate toate documentele referitoare la acest program”, spun aceştia.

În opinia membrilor Alianţei, Guvernul are obligaţia de a corecta această situaţie, indiferent de motivele care au dus la excluderea din PNRR a finanţării de 2,6 miliarde euro a Strategiei de Gestionare Integrată a Apei ca Resursă Neregenerabilă şi de a identifica resurse pentru a acoperi sumele respective din surse proprii sau din surse atrase (împrumuturi).

„Facem apel la conducerea Guvernului României, a MADR şi MIPE de a-şi intensifica eforturile şi de a face toate demersurile posibile ca până la aprobarea finală a PNRR, la sfârşitul anului 2021, să fie inclusă Strategia de Gestionare Integrată a Apei cu o finanţare de 2,6 miliarde de euro pentru sectorul agricol românesc. Aceasta se poate realiza fie prin diminuarea sau realocarea bugetelor altor programe, fie prin redirecţionarea eventualelor sume necheltuite, fie prin suplimentarea bugetului PNRR. În paralel, insistăm asupra solicitării noastre ca, la proxima rectificare bugetară, să fie prevăzute sumele prezentate mai sus”, se mai spune în comunicat.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole