Ajunul Bobotezei pe rit vechi

Publicat: 18 ian. 2022, 22:16, de Puterea.ro, în ACTUALITATE
Ajunul Bobotezei pe rit vechi

Astăzi, e ajunul Bobotezei pe rit vechi. Rușii lipoveni, ucrainenii, moldovenii se pregătesc de sărbătoarea botezului Domnului. Cei mai credincioși țin post negru, adică, nu beau și nu mănâncă nimic, ca să le meargă, după cum se spune din bătrâni, bine tot anul.

De asemenea, pentru că, în această zi nu trebuie să se certe cu nimeni, ei se străduiesc să nu aibă gânduri rele și nici vreo energie negativă. Preoții merg cu botezul și, cu mănunchiul de busuioc stropesc oamenii și animalele, întru binecuvântarea Domnului.

Se spune că, tinerii care vor să se căsătorească, îl poftesc pe preot să se așeze pe scaun și îi dau un pahar cu apă. Apoi, după ce acesta pleacă, se așază pe acel scaun și în anul în curs se căsătoresc.

De asemenea, se mai spune că dacă azi, de ajunul Bobotezei, ninge și e ger, roadele sunt bogate. Și, totuși, deși toate sunt și se fac pentru Iisus Hristos, ajunul Bobotezei este prielnic și farmecelor, descântecelor, blestemelor, întregii game de magie neagră sau albă.

Și, cu Boboteaza care urmează calendarul iulian, se încheie șirul sărbătorilor de iarnă. Boboteaza este una dintre 15 cele mai mari sărbători creștine.