Al cincilea zbor spațial cu echipaj uman al Blue Origin, efectuat cu succes

Racheta New Shepard de la Blue Origin a transportat cu succes alţi şase turişti spaţiali, sâmbătă, în cadrul unui zbor de zece minute care a marcat al cincilea succes pentru o astfel de misiune a companiei lui Jeff Bezos, informează AFP.

Lansarea a fost amânată în mai după ce unul dintre sistemele de rezervă ale rachetei New Shepard nu funcţiona conform aşteptărilor.

Decolarea a avut loc din vestul statului american Texas la ora locală 08:26 (01:26 GMT).

După un zbor de zece minute, capsula care îi transporta pe cei şase pasageri a aterizat lin pe o câmpie vastă şi aridă, scăldată de lumina soarelui.

Din echipaj a făcut parte Katya Echazarreta, de 26 de ani, care a devenit prima femeie născută în Mexic care a ajuns în spaţiu şi cea mai tânără femeie din Statele Unite care a depăşit „ultima frontieră”. Ea este inginer şi a fost sponsorizată de un program care vizează democratizarea spaţiului, numit Space for Humanity. Echazarreta a fost selectată din 7.000 de candidaţi.

Echipajul l-a inclus de asemenea pe al doilea brazilian care a ajuns în spaţiu, Victor Correa Hespanha, precum şi pe oamenii de afaceri Hamish Harding, Jaison Robinson, Victor Vescovo şi Evan Dick. Acesta din urmă a mai făcut această călătorie în cadrul celui de-al treilea zbor cu echipaj uman al New Shepard, în decembrie anul trecut.

Nu a fost dezvăluit preţul plătit de turiştii spaţiali pentru această călătorie.

Jeff Bezos a participat la primul zbor cu echipaj uman al rachetei New Shepard, în iulie 2021. De atunci, racheta l-a transportat în spaţiu şi pe actorul William Shatner, care l-a interpretat pe emblematicul căpitan Kirk din seria SF „Star Trek”.

Călătoria suborbitală durează aproximativ 10 minute de la decolare până la aterizare şi atinge o altitudine de aproximativ 106 kilometri care le oferă pasagerilor câteva momente de imponderabilitate înainte de coborârea înapoi pe Pământ unde aterizează cu ajutorul paraşutelor.

Principalul concurent al Blue Origin pentru acest tip de zbor suborbital este Virgin Galactic. Însă, din iulie anul trecut şi după zborul fondatorului companiei, britanicul Richard Branson, racheta a rămas la sol pentru efectuarea unor modificări.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Asia în zbor: Viitorul călătoriilor aeriene după pandemie

Asia în zbor: Viitorul călătoriilor aeriene după pandemie

Asia post-pandemică își revendică rolul de lider în redresarea sectorului aviatic, pe măsură ce regiunea asistă la o cerere în creștere pentru călătorii aeriene,...

Nu vă lăsați păcăliți! Politicienii nu sunt mesageri divini

Nicolae Ciucă a invocat inspirația divină când a decis să formeze alianța cu PSD. ”Dumnezeu ne-a luminat mintea”, a declarat el. Gabriela Firea este...