Alarmă la Vâlcea: DGASPC avertizează că rămâne fără bani pentru hrană și medicamente
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/09/DGASPC-Valcea.jpg)
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vâlcea trage un semnal de alarmă după ce a consumat aproape în totalitate bugetul aprobat pentru acest an și riscă să nu mai poată asigura alimente și medicamente beneficiarilor săi. Reprezentanții instituției avertizează că situația este critică și solicită guvernului să aloce urgent fonduri suplimentare la rectificarea bugetară.
Fonduri epuizate înainte de finalul anului
Potrivit unui comunicat transmis joi seara, DGASPC Vâlcea mai are la dispoziție doar 2,1 milioane de lei, sumă considerată total insuficientă pentru a susține activitatea zilnică până la finalul lui 2025.
„Bugetul aprobat pentru 2025 a fost de 79,4 milioane lei, deși necesarul real este de 130,6 milioane lei. Până la data de 20 august am cheltuit 77,3 milioane lei, iar acum mai avem doar 2,1 milioane. Avem nevoie de 53,3 milioane de lei pentru a continua activitatea până la sfârșitul anului”, a declarat Alina Lupu, șef-serviciu în cadrul instituției, conform Agerpres.
„Noi nu avem turiști, noi avem pacienți!”
Conducerea DGASPC atrage atenția că în joc este sănătatea și viața a mii de oameni aflați în grija statului.
„Noi nu avem turiști, noi avem pacienți! Vorbim despre copii instituționalizați, persoane cu dizabilități, vârstnici abandonați. Fără bani de medicamente și fără hrană, viața acestor oameni este pusă în pericol! Facem un apel ferm către Guvern și către domnul prim-ministru: alocați suplimentar suma de 53,3 milioane lei pentru DGASPC Vâlcea”, a subliniat Lupu.
Consiliul Județean cere guvernului să-și respecte obligațiile
În sprijinul instituției a venit și Consiliul Județean Vâlcea, care acuză guvernul că nu și-a respectat partea de finanțare prevăzută de lege.
„Consiliul Județean Vâlcea și-a făcut datoria și a alocat partea sa de bani. Restul trebuie să vină de la Guvernul României. Nu-și poate permite nimeni să se joace cu viețile bătrânilor și copiilor cu probleme de sănătate. Dacă nu vor fi alocați banii necesari, cei responsabili vor purta întreaga vină pentru consecințele dramatice”, a declarat vicepreședintele CJ Vâlcea, Adrian Iliescu.
Situație tensionată înainte de rectificarea bugetară
Criza de finanțare survine în contextul în care legea prevede ca 90% din bugetul DGASPC să fie asigurat de la bugetul de stat, însă în acest an sumele alocate au fost mult sub necesar. Instituția se află acum într-un blocaj financiar care amenință funcționarea centrelor de îngrijire și protecție.